ULTIMELE ARTICOLE

Zakynthos

Destinatia distractiilor, dar in acelasi timp locul peisajelor spectaculoase, dat de falezele inalte si apele albastre si limpezi, Zakynthos este insula cu plaje si turisti nonconformisti, ce isi ascunde istoria in valurile Marii Ionice ce o scalda, la doar 17 kilometri de portul Killini din Peloponez.

Zakynthos era numita in anii `60 insula serenadelor, a poeziei  si a operelor muzicale, iar astazi acea atmosfera s-a transformat intr-una moderna, de distractie, insula fiind populata de tot mai multe baruri si discoteci, tot mai numeroase locuri pentru distractie. Cea mai sudica insula din Marea Ionica, Zakynthos, este locul unde oricine se simte tanar, indiferent de varsta, pentru ca aici zumzetul si forfota nu inceteaza nicio clipa.

Insula a fost descoperita de Zakynthos, fiul lui Dardanos, regele Troiei, a fost stapanita apoi de Ulise, ocupata de-a lungul timpului de macedonieni, romani, britanici, venetieni, francezi, napoletani, turci care au stapanit-o si au influentat-o in dezvoltarea sa, lasandu-si amprenta asupra culturii, arhitecturii si a stilului de viata. Au urmat apoi cotropitorii moderni : Napoleon (1797), rusi si turci (1799-1807), Imperiul Francez (1807-1814), britanicii (1814-1864) si, in sfarsit, la 21 mai 1864, insulele grecesti din Marea Ionica s-au unit sub steagul Greciei.

Zakynthos ocupa un loc important in cultura elena, imnul national “Oda Libertatii” fiind scris de poetul national al Greciei, Dionysios Solomos, originar din aceasta insula. De asemenea, in capitala insulei, la muzeul ce-i este dedicat, se afla o bucata de lemn provenita dintr-un arbore de pe dealul Strani, din apropiere. Sub acest arbore in luna mai a anului 1833, poetul a scris versurile poeziei ce avea sa devina mai apoi “Imnul Libertatii”. Si pentru ca dorinta lui Solomos a fost ca fiecare grec din lume sa stie cel putin o strofa din scrierea sa, convins si de faptul ca poezia este destinata nu doar elitei, ci intregului popor, poetul foloseste limba populara, si nu greaca clasica in marea sa creatie.

De asemenea, Muzeul Bizantin din Zakyntos este mai interesant decat multe altele, datorita faptului ca centrul scolii ionice de pictura a fost tocmai in aceasta insula in secolele 17-18. Impresionant este faptul ca pictorii acestei scoli abordau chipurile sfintilor intr-un mod extrem de realist, care la acea vreme parea revolutionar, cu precadere in ochii criticilor.

Capitala insulei, orasul Zakyntos, aproape ca a fost sters de pe fata pamantului la cutremurul din 1953, dar a fost ulterior reconstruit, incercandu-se cu destul de mult succes reacrearea stilului sau original. Promenada frumoasa de la malul marii atrage turistii, alaturi de multimea de barci pescaresti imprastiate printre marile vapoare si feriboturi. Iar in spatele acestui peisaj scaldat de valurile Marii Ionice, urca stradutele umbroase, pline de magazine si incarcate de povesti de amor venetiene, caci ei au fost stapanii insulei intre anii 1484 si 1797, lasandu-si amprenta placut vizibila si astazi.

Fara indoiala, cele mai vizitate obiective sunt Pesterile Albastre, din estul Capului Schinari, Parcul National Zante cu rezervatia de broaste testoase Caretta-Caretta si spectaculoasa plaja Navagio, simbolul insulei Zakyntos, vestita pentru nisipul de un alb stralucitor si apa limpede si turcuaz.

Kavala – “Lady of Macedonia”

Orasul Kavala a fost fondat de colonistii din Thassos, in secolul al 6-lea i. Hr., iar pe atunci purta numele de Neapolis (“orasul cel nou”). In perioada Bizanțului, orașul a fost redenumit Christoupolis. Astazi Kavala este al doilea oras ca marime din nordul Greciei, un oras port superb, asezat in amfiteatru, unde toate cladirile au o vedere spectaculoasa  la frumoasa si albastra Mare Egee. 

Apostolul Pavel a făcut un popas la Kavala în prima sa călătorie în Europa, apoi a mers la Thessaloniki, unde incepe scrierea Primului Testament. Drumul sau a continuat apoi catre Veria, acolo unde propovaduieste si apar primele scrieri despre Sfantul Apostol. 

O alta personalitate care a marcat istoria elena este fondatorul unei dinastii care a condus Egiptul pana in anul 1952, la marea revolutie egipteana: Mehmet Ali, nascut la Kavala in anul 1769. Casa acestuia este foarte bine conservata, iar astazi este transforma in muzeu. 

Frumoasa si impadurita insula Thassos, cea mai nordica insula greceasca, apartine si ea de prefectura Kavala. Grecii spun despre Kavala ca este un oras modern, care isi respecta istoria, ca este un amfiteatru intr-un spectacol continuu, motiv pentru care au denumit Kavala drept orasul magic sau orasul de azur. Iar mai presus de orice, Kavala pentru greci este “Lady of Macedonia”

Obiectivele turistice ale principalului port maritim al Macedoniei sunt: Muzeul Arheologic, Muzeul Tutunului, Muzeul Naval, Muzeul Popular, situl arheologic din Philippi, orasul vechi, numit si Panagia, in inima caruia se gaseste vechea cetate, de unde vederea asupra intregului oras este spectaculoasa, o panorama absolut deosebita. 

Ajungand aici, impresia din sufletul turistilor este una singura: Si asa stau la Kavala cladirile in amfiteatru, asezate precum privitorii unei piese ce urmaresc muti un spectacol nebanuit: marea in culori limpezi si frumoase, aducandu-si valurile line pana la rocile pietroase, ingenunchiate la picioarele cetatii, care vegheaza de la inaltime, precum o regina, intregul oras.”

Amfilochia – o bijuterie elena

In golful Amvrakikos, pe cele doua dealuri care coboara pana in Marea Ionica, stau asezate in amfiteatru, precum spectatorii unei piese de teatru, cladirile batrane, incarcate de povesti si amintiri din Amfilochia.

Aceasta bijuterie de oras vorbeste despre o parte mai putin cunoscuta a istoriei elene: aici se opreau pe vremuri caranavele, locul numindu-se in timpul perioadei otomane Karvasaras, iar abia din anul 1908 poarta numele de Amfilochia.

Aici timpul se opreste parca la apusul soarelui, atunci cand imaginea orasului este cea mai frumoasa. Culorile, ce le aseaza razele blande la coborarea sa de pe cer, sunt absolut spectaculoase: un galben pai reflectat in barcile ce stau ancorate la docuri, oranjul cald ce-ti cufunda privirea intr-o imagine desprinsa dintr-o poveste si  fatadele caselor luminate fermecator, cufundate toate intr-o aura rosiatica. Aceasta este imaginea orasului Amfilochia la apus de soare, aparent mereu aceeasi, insa diferita de la o zi la alta, pentru ca aici turistii sunt mereu altii.

Marea la Amfilochia este angelica, valurile sunt atat de line, doar sa simti ca esti aproape de intinderea cea sarata, insa nu te deranjeaza niciodata. O urma de lumina reflectata in albastrul marin, ultimele raze din timpul zilei mangaie parca valurile, ce se lasa singure alintate. Aici paradisul coboara pe pamant, norii coboara si ei din rai doar sa protejeze golful, iar din cand in cand picaturile de ploaie mai cad pe stradutele inguste si vechi din oras, acolo unde locurile de relaxare si cafenele isi asteapta imbietoare turistii de pretutindeni.

Oricine s-ar indragosti de un loc precum Amfilochia, cu faleza de jur-imprejurul golfului, luminata noaptea de felinare romantice, fara nicio balustrada sau avertizare ca pamantul se termina si incepe marea, cea limpede, linistita si frumoasa. Plaja este la fel de intima, in ton cu oraselul, micuta si niciodata aglomerata, mereu cu un loc liber la soare sau la umbra salciilor curgatoare, acolo unde o pereche de indragostiti isi marturiseste iubirea.

Grecii spun despre Amfilochia ca este copia fidela a orasului Thessaloniki, pe cand altii vorbesc despre Amfilochia cum ca ar fi copia orasului Opatija. In ambele cazuri, comparatia este doar relativa, intrucat pentru acest orasel nu exista termen de comparatie. Amfilochia este un loc fermecator si special, iar orice asemanare ar fi de prisos, unicitatea si minunatia acestuia fiind de necomparat.

Parisul admirat din Tour de Montparnasse

Parisul admirat de sus, dar nu din Tour Eiffel, ci din Tour de Montparnasse. Privelistea de la 200m deasupra capitalei elegantei iti taie toate cuvintele, relaxandu-te in spatiul contemplarii. De jur imprejur adevarata arhitectura a secolelor 18-19, toate cladirile aliniate, ferestrele la fel, iar bulevardele largi, stradute inguste, toate se disting de la inaltime. O minune!

Coboara din lift si aseaza-te la ferestrele pe care le vezi prima data in fata ta. De aici vei vedea Ile de la Citte, celebrele Notre Dame si Saint Chapelle, iar dincolo de malul Senei, grandiosul Luvru. Chiar la poalele turnului Monparnasse se asterne cimitirul cu acelasi nume, acolo unde se odihnesc si romani, precum Brancusi ori Cioran.

In dreapta se poate admira Gara Montparnasse cu zeci de linii de tren, toate impreunandu-se intr-o constructie moderna, dar de secol 19. Continuam turul ferestrelor spre privelistea opusa acestora. Zarim de sus Domul Invalizilor, scoala militara si celebrul Champ de Mars, in capatul caruia se inalta Tour Eiffel. Privelistea este completata de cladirile construite in anii `70, cel mai modern cartier al Parisului: futuristul La Defense.

Iar cel mai indepartat punct pe care il zarim din Tour de Montparnasse este dealul Montmartre, de unde vegheaza asupra Parisului, fara incetare, frumoasa Catedrala Sacre Coer.

Cazinoul din Constanţa – ruina simbol

Cazinoul din Constanța este unul dintre cele mai reprezentative simboluri ale orașului, fiind construit în anul 1909 și inaugurat în luna august a anului 1910. În zona în care se află astăzi, mai fusese între 1880-1902, o construcție de lemn, o cazină, cum se numea locul pentru spectacole de teatru, baluri sau loc de recreere pentru turiști.

Inițial, planurile sunt întocmite de către arhitectul Petre Antonescu, apoi sunt preluate de arhitectul Daniel Renard, care renunță la principiile stilului românesc, în favoarea unui melanj de motive decorative, construind un Cazino în stil Art Nouveau, replica perfectă a cazinoului din Monte Carlo.

Sunt sigură că putini dintre cititori cunosc faptul că această clădire, a jocurilor de noroc, a desfrâurilor, cum era numită la începutul secolului 20, are forma unui sicriu. Se spune că în timpul construcţiei, fiica arhitectului moare, motiv pentru care arhitectura iniţială este modificată, luând forma de cosciug. Cazinoul ia astfel două forme antitetice: cea de sanctuar şi cea de loc al desfrâului.

Legenda spune că pe timpul verii, cei ce pierdeau la jocurile de noroc se aruncau în valurile Mării Negre, aceasta fiind explicaţia pentru furtunile iscate toamna şi iarna aici. Sufletele neliniştite ale acestora agită şi astăzi marea, spumoasă şi sărată, ce spală zidurile cazinoului, odată simbol, astăzi ruina oraşului Constanţa.

 

Prin acest articol doresc şi eu să adaug un motiv la campania 499 de motive să fii turist în România organizată de prietenii de la Ghiduri Turistice împreună cu agenţia de turism Turist Center. Împreună trebuie să promovăm frumuseţea ţării noastre România!

În drum spre Paltiniş, prin Dumbrava Sibiului şi Răşinari

Bătrânul şi tăcutul Păltiniş, aşa cum pare el la prima întalnire, este locul din România unde iarna poposeşte 6 luni în fiecare an, oferind iubitorilor de zăpadă 180 de zile de bucurie pe schiuri.

Staţiunea Păltiniş, întemeiată în anul 1894, la o distanţa de 32 km de Sibiu, veghează de la altitudinea de 1442 m toată Mărginimea Sibiului, Munţii Cindrel şi Munţii Lotrului.

Este o plăcere traseul în sine, care începe cu Dumbrava Sibiului, o minune verde ce-şi menţine viaţa pe tot parcursul anului. Drumul urcă lin spre Răşinari, pe lângă casele unde s-au născut Octavian Goga şi Emil Cioran, apoi ameţeste turiştii pe abruptele serpentine până unde se deschide cu un platou, cu 3 km înainte de a intra în statiunea propriu-zisă. Este o plăcere să respiri aerul puternic de munte, este o plăcere să priveşti în jur: păduri de conifere pretutindeni, cu brazii bătrani încărcaţi de zăpadă, platoul liniştit de un alb imaculat, ce-l vezi unindu-se cu munţii străjeri din împrejurimi şi cerul liniştit, unit şi el cu natura toată, aici timidă, dând astfel impresia că te afli într-un basm, într-o poveste de vis ori într-un colţ de lume unde totul este ireal.

Ieşim din Sibiu, spre minunea verde a oraşului medieval: Dumbrava Sibiului, ce tronează cu Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale Astra, întins pe 96 ha, unde case din toate regiunile ţării stau acoperite cu omătul pufos, asteptându-şi vizitatorii în toiul iernii, să le calce pragul, să-şi lase împrejurul lor urme adânci în zăpadă, admirând fiecare detaliu arhitectural şi tehnologic expus, indiferent de zona României de unde acesta provine. Aici este locul unde se contopesc toate regiunile patriei noastre, toate stilurile arhitecturale ale locuinţelor românilor, toate instalaţiile tehnologice folosite cu precădere în mediul rural, şi, desigur, exponate din fiecare regiune, ilustrând activităţi ale ţăranilor români de pretutindeni.

La ieşirea din Muzeul Astra Sibiu ne aşteaptă pitorescul tramvai care merge la Răşinari, înca din anul 1917. Linia a fost construită în perioada de foamete dintre anii 1914 şi 1917, iar pentru materialele necesare construcţiei au plătit raşinărenii, însa nu în bani, ci în alimente, fiind un sat extraordinar de bogat la acea vreme. De fapt, Răşinari este primul sat transilvănean menţionat în documente istorice, încă din anul 1204, de pe vremea lui Mircea cel Bătrân. Odată ajunşi în Răşinari, spectacolul este dat de plimbarea cu sania pe străduţele înguste, admirând indeaproape casele în stilul lor arhitectural specific zonei. Plimbându-ne pe zăpada bătătorită de pe uliţele satului, am ciocănit la o casă, din curiozitate, să vedem ce se află dincolo de porţile acelea înalte, cum arată o curte răsinăreană albă, cu un omăt imaculat sclipitor, sub soarele prânzului şi am aflat că bătusem la casa unde, pe 8 aprilie 1911, s-a nascut Emil Cioran. Ghidul, o ardeleancă răbdătoare, însă hotărâtă şi punctuală, ne spune că în zonă este şi casa unde s-a nascut Octavian Goga, la 1 aprilie 1881. Încarcat de istorie şi tradiţii, satul păstrează stilul clasic ardelenesc cu influenţe săseşti, sub un peisaj al monumetelor acoperite de gheaţă: Biserica Veche, Biserica din Deal, langă care este înmormantat Mitropolitul Andrei Şaguna, sau Şcolile din Răşinari, din acoperişul cărora se scurge picătură cu picătură apa, sub soarele stralucitor al zilelor de iarnă, formând ţurţuri lungi, transparenţi şi cristalini, aşa cum ni-i amintim din copilăria petrecută la casa bunicilor.

Continuăm drumul, urmând o serie de serpentine ametiţoare, care ne conduc la destinaţia noastră: tărâmul zăpezilor inocente şi strălucitoare, acolo unde cerul se împreunează cu vârfurile munţilor, de un alb fermecător, la 1442 m altitudine unde strigăm în pădure, iar strigătul ni se întoarce de departe: Păltiniş, cea mai veche staţiune din Romania şi totodata aflată la cea mai ridicată altitudine. Cabane pe stânga, cabane pe dreapta, toate având geamurile pecetluite cu flori de gheaţa, însa din coşurile cărora ies nori de abur. Înauntru se face caldură pentru turiştii ce sunt la schi pe pârtiile din staţiune, pentru cei ce se plimbă cu telescaunul ori pentru cei ce se bucura pe sănii de zăpada mereu proaspată şi curată. Amatorii de plimbări şi drumeţii pot vizita casa memorială Constantin Noica, acolo unde acesta şi-a petrecut ultimii ani din viaţă. În apropierea acesteia se gaseşte şi locul unde se odihneşte acum impunătorul personaj al filosofiei româneşti. Schitul Păltiniş adăposteşte o comoară cunoscută de foarte puţini oameni, şi anume o bucată din Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos.

Un colţ de rai, unde iarna domneşte albul incomparabil, de o strălucire şi o puritate de neegalat, un loc spiritual unic şi încărcat de filosofii de viaţă, Păltinişul veghează Mărginimea Sibiului, fiind trofeul turistic, valoros în special pe timpul iernii, al acestui oraş de poveste, parcă rupt dintr-o legendă medievală cu prinţi şi prinţese.

 

In acest articol doresc şi eu să adaug un motiv la campania 499 de motive să fii turist în România organizată de prietenii de la Ghiduri Turistice împreună cu agenţia de turism Turist Center. Împreună trebuie să promovăm frumuseţea ţării noastre România!

Cisnădioara şi Cisnădie

Oraşul cu satul ce-i este leit, mama cu puiul ori două picături de apă, una mai mică şi cealaltă mai mare, aşa se aseamană aceste două localităţi, comoara săsească atât de bine conservată, mareţe minuni arhitecturale păstrând taine nedezvaluite nici până astăzi.

Suntem în Sudul oraşului Sibiu, ne apropiem de minunata Dumbravă, pe care o lăsăm pe partea dreaptă, iar noi urmăm un drum la stânga, traversând o pădure bătrână, deasă, unde fulgii de-abia îşi fac loc să se aşeze peste frunzele căzute în toamnă, să le ascundă şi să le tină de cald până ce soarele primăvăratic le va încălzi din nou. Crengile sunt încărcate de zăpada grea, este de-ajuns să păşeşti printre copaci şi eşti nins cu fulgi de poveste, iar povestea continuă pentru următorii 5 km, când, după câteva curbe, uşoare pante şi secularii copaci ce ne sunt călăuze până la intrarea în Cisnădioara, drumul se deschide deodata spre un loc de basm.

Căsuţele, toate la fel, cu geamurile nu foarte mari, perfect pătrate şi cu obloane de diferite culori, sunt căsuţe tipic săseşti, cu porţile înalte, din lemn şi rotunjite la colţuri, ce ascund curţile interioare deloc modeste ale localnicilor satului Michelsberg, aşa numit în limba germană de către localnici. Numele de Michelsberg este preluat de la Biserica Sfântul Mihail, numită astazi “Cetatea Cisnădioarei”, cea mai veche construcţie în stil romanic din Transilvania, ridicată între anii 1162 şi 1223, ce veghează intreg satul din vârful dealului stâncos.

Urcăm aproximativ 20 de minute, pentru a păşi pe acest tărâm plin de mister şi enigme, încărcat spiritual deosebit, căci suntem tot mai aproape de cer, iar acesta este ţinutul de unde stelele se văd cel mai frumos, fiind un loc deschis, iar lumina este doar cea naturală a lunii. Deja zărim Luceafărul, care apare primul, înainte de lăsarea totală a nopţii. Asteaptăm întunericul perfect pentru un spectacol astral unic, vizibil cel mai bine iarna: steaua Sirius, cea mai strălucitoare stea de pe cer şi constelaţia Orion.

Lăsăm apoi bătrâna cetate să-şi savureze peisajul iernatic: strălucitoare zăpadă pretutindeni, în curtea-i de regină şi peste toţi copacii ce-i stau împrejur. Păşim pe scările sclipitoare şi ele în miez de noapte, acoperite de o gheaţă cristalină, să coboram în satul desprins din poveştile medievale, pentru a  înnopta la o pensiune cochetă, cu găzduire şi atmosferă austriacă.

Dimineaţa ce urmează ne îndreptăm spre Cisnădie, localitate ce datează din anul 1204, la poalele Muntelui Măgura. Faimoasa fabrică de covoare de la Cisnădie este atestată încă din anul 1874. Tot aici, in anul 1888, ia naştere prima şcoală textilă din România, urmând ca până în anul 1918 în Cisnădie să funcţioneze 24 de fabrici de textile. 1948 este anul în care Cisnădie este declarat oraş.

Admirăm impresionanta Biserică Evanghelică, cea mai bine conservată clădire din întreaga Transilvanie şi totodată prima biserică din această zonă căreia i se montează pe turn, în anul 1797, un paratrăsnet.

Turnul cu ceas, primul astfel de turn din Transilvania, construit în 1425, asteaptă în bătaia soarelui de iarna ca toată zăpada ce-l apasă să se topească. Însă niciodata nu curge toată. Mereu rămân ţurţuri, într-un decor parcă pictat în amănunt, în stil romanic.

Şi astfel, în inima Transilvaniei, există doua locuri ce se aseamănă extraordinar de mult: un sat şi un oraş, învaluite într-o atmosferă medievală, cu casuţe în stil gotic sau clădiri şi biserici în stil romanic, toate încărcate de legende, ce-şi vor povesti trecutul lor de neuitat şi peste ani şi ani: Cisnădie şi Cisnădioara.

 

Prin acest articol doresc şi eu să adaug un motiv la campania 499 de motive să fii turist în România organizată de prietenii de la Ghiduri Turistice împreună cu agenţia de turism Turist Center. Împreună trebuie să promovăm frumuseţea ţării noastre România!

Vreau să fiu turist în România!

Călătorim în lumea-ntreagă, vizităm monumente arhitecturale străine României, fără a observa, însă, operele de artă autotohtone, simboluri pitoreşti, alegorii atât de fine şi evidente.

Litoralul românesc este cea mai exploatată zonă turistică din România. Deosebit de variat, acesta oferă turiştilor un soare stralucitor şi o diversitate de staţiuni sub amprenta unor locuri falnice, unice în lume. Nisipul fin, sporturile de apă ori falezele în amfiteatru atrag tot mai mult turiştii, încantati, de altfel, şi de orientarea ţărmului către est, ce oferă posibilitatea contemplării răsăriturilor absolut superbe, cu soarele ridicându-se direct din mare.

Un sat de pescari este ultima localitate din sudul Dobrogei, locul unde se dansează în nisip până la răsăritul soarelui, atunci când muzica tace, lăsând chitarele să-şi cânte amintirile în jurul focului. Foarte aproape de graniţa cu Bulgaria se adună oamenii dezinvolţi, pentru care farmecul mării a rămas neschimbat, uniţi de acesta într-un loc pitoresc, unic şi neschimbat în trecerea ireversibilă a timpului: Vama Veche. Aici muzica nu se opreşte niciodată, aici este locul unde poveştile se aud fără încetare şi aici vin turiştii aceia misterioşi, care au mereu ceva de spus celor ce ştiu să-i asculte.

Urcând spre nord, ajungem la Mangalia, faimosul oraş-statiune ce-şi poartă istoria greacă, romană şi bizantină deopotrivă. Încarcat de locuri culturale, Callatis, numit astfel de greci în secolul 4 î.Hr., când a fost întemeiat, îşi deschide porţile turiştilor dornici să vadă Muzeul de Argeologie, Moscheea Esma Han Sultan ori rămăşiţe din vechea Biserică Siriană, aflată la câteva minute de Hotelul President, ce tronează elegant şi el, mereu ocupat de turiştii staţiunii. Menţionată cu acest nume prima dată în secolul XII, Mangalia oferă o faleză generoasă iubitorilor de plimbări pe malul marii, un dig ce intră în mare sute de metri pentru vizitatorii romantici şi scena din portul cel nou, amplasată pe apă, unde an de an melomanii se adună pe treptele din jurul ei la Festivalul de Muzică Callatis.

Cu siguranţă unii dintre noi ne amintim de copilărie, iar alţii de tinereţe atunci când pacurgem lanţul de staţiuni, care, urcând de la sud la nord, îşi au în stânga lor lacurile cu apă dulce şi în dreapta plajele întinse cu nisip fin, de un auriu natural superb în lumina stralucitoare a zilelor de vară: Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter, Neptun şi Olimp. Inaugurate în anul 1972, “staţiunile moderne” au strălucit, precum sideful scoicilor ce le culegeam când eram copii, pline de turişti străini şi români deopotrivă, cu toţii uimiţi de minunea României. Iar astăzi stau tăcute, liniştite locuri la malul Mării Negre, ce-şi poartă amintirile şi melancolia spre a transmite şi celor ce acum le vizitează acelaşi farmec şi aceeaşi unicitate cu care au cucerit o lume-ntreagă: Saturn- staţiunea cu izvoare termale sulfuroase, Venus – cu hotelurile cochete ce poartă nume de fete, Cap Aurora – cea mai tânără staţiune, cu lanţul hotelier, de-o arhitectură unică în amfiteatru, cu nume de pietre preţioase, Jupiter, perla dintre Pădurea Comorova, lacul Tismana şi Marea Neagra şi, desigur Neptun-Olimp, recunoscute drept cele mai elegante şi luxoase staţiuni de pe litoral.

In nordul acestor minunate si tinere statiuni se intinde un taram locuit inca din epoca fierului, apoi ocupat de greci, romani, iar in anul 1896 colonizat de germani. Dupa primul razboi mondial, locul este ocupat de romanii din Cadrilater, iar astazi turisti nostalgici vin la Costinesti. Vuiet si agitatie, elevi si studenti, prieteni ori indragostiti, toti ajung macar o data sa admire Obeliscul, ce-si vegheaza plaja mereu aglomerata. Fara indoiala, cea mai cunoscuta este epava navei Evanghelia, esuata in anul 1960 din cauza unei furtuni, in jurul careia atractia principala sunt astazi scufundarile.

Tot urcam spre nordul rivierei romanesti, pasind in Eforie Sud si Eforie Nord, statiunile de sanatate, situate la aceeasi latitudine cu San Remo, Nisa si Monaco, cu falezele inalte pana la 35 metri, ce dispun de baze de tratament care functioneaza tot timpul anului. Plimbarea pe falezele in trepte ale acestor statiuni este o reala placere, ascultand valurile, ce par departe de la o aşa inaltime, insa, iti confera peisajul acela unic cum ca tu plutesti deasupra marii si toata este a ta, nedezlipit fiind de locurile bastinase. Devenita statiune in anul 1912, Eforie Sud gazduieste pe faleza sa unul din frumoasele Cazinouri ale litoralului, intr-o constructie simpla si clasica pentru unii turisti, dar in acelasi timp reprezentativa pentru turistii ce cred in simboluri si elemente de unicitate. Carmen Silva a fost denumirea Eforiei Sud, intre cele două razboaie mondiale, dupa pseudonimul de poeta al Reginei Elisabeta a Romaniei, statiunea fiind si prima din Dobrogea care detinea un centru balnear la acea vreme. Eforie Nord este fasia dintre Lacul Techirghiol si Marea Neagra, cu intinsele plaje cu nisip fin si un port de ambarcatiuni moderne, dornice sa fie plimbate pe valurile Marii Negre de iubitorii sporturilor de apa. Peisajul Eforiilor este completat de Lacul Techirghiol, recunoscut pentru calitatile curative remarcabile ale namolului, astfel in aceasta zona imbinandu-se perfect turismul reacreativ cu cel balnear.

Sub numele de Tomis, Constanţa a fost fondată de către coloniştii greci, fiind cel mai vechi oraş atestat documentar de pe teritoriul României, în anul 657 î. Hr. Este apoi cucerită de romani, ulterior devenind piaţa comerţului genovez, vizitată şi de otomani, iar mai târziu de coloniştii germani. Astăzi, cel mai mare port la Marea Neagra, important şantier naval, centru industrial, comercial și turistic de importanță națională, Constanţa este un focar cultural. Turiştii pot vizita Complexul Muzeal de Științe ale Naturii, compus din: delfinariu, planetariu, observator astronomic, microrezervație și expoziție de păsări, Acvariul, Muzeul Marinei, Muzeul de Artă Populară, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie, Muzeul Mării, Muzeul Portului Constanța, Farul Genovez sau Statuia lui Ovidiu. Şi toate aceste locuri minunate stau parcă mute, înmărmurite în faţa unui domnitor impunător şi etern: Cazinoul. Unul dintre cele mai reprezentative simboluri ale orașului, Cazinoul din Constanţa este construit în anul 1909 și inaugurat în luna august a anului 1910. În zona în care se află astăzi, mai fusese între 1880-1902, o construcție de lemn, o cazină, cum se numea locul pentru spectacole de teatru, baluri sau loc de recreere pentru turiști. Inițial, planurile sunt întocmite de către arhitectul Petre Antonescu, apoi sunt preluate de arhitectul Daniel Renard, care renunță la principiile stilului românesc, în favoarea unui melanj de motive decorative, construind un Cazino în stil Art Nouveau, replica perfectă a cazinoului din Monte Carlo.

Sunt sigură că puţini dintre cititori cunosc faptul că această clădire, a jocurilor de noroc, a desfrâurilor, cum era numită la începutul secolului 20, are forma unui sicriu. Se spune că în timpul construcţiei, fiica arhitectului moare, motiv pentru care arhitectura iniţială este modificată, luând forma de cosciug. Cazinoul ia astfel două forme antitetice: cea de sanctuar şi cea de loc al desfrâului. Legenda spune că pe timpul verii, cei ce pierdeau la jocurile de noroc se aruncau în valurile Mării Negre, aceasta fiind explicaţia pentru furtunile iscate toamna şi iarna aici. Sufletele neliniştite ale acestora agită şi astăzi marea, spumoasă şi sărată, ce spală zidurile cazinoului, simbolul oraşului Constanţa.

Al treilea Cazino de pe litoralul românesc îl regăsim în cea mai mare staţiune, cu lungimea de 8 km: Mamaia, amenajată în anul 1906 pe fâşia dintre lacul Siutghiol şi Marea Neagră. Atunci deja existau aici ceva construcţii din lemn, restaurante cu profil pescăresc şi cabine reunite sub două Pavilioane, unde domnii şi doamnele elegante renunţau la hainele belle epoque şi la pălăriile imense în favoarea costumelor de baie cu mâneci. După anul 1920, când un incediu a distrus inclusiv calea ferata ce lega la acea vreme Constanţa de actuala zonă centrală, Mamaia a cunoscut o dezvoltare rapidă datorită apariţiei Cazinoului, in anul 1935, vilelor şi reşedinţei de vară a regelui Ferdinand. Cara-Dalga este de fapt denumirea data de Regina Maria Palatului Regal din Mamaia (actualul Club Castel de langa Cazinoul din Mamaia) realizat după planul arhitectului italian Marco Stoppa, început în anul 1924 şi dat în folosinţă în anul 1926. Palatul a fost dotat cu toate cuceririle tehnicii din acea vreme: instalaţie de ventilaţie, încălzire centrală şi centrală electrică. Palatul avea o bucătărie modernă, dotată cu maşini de gătit, sobă de patiserie cu masă de încălzit farfurii, instalaţie de apă caldă şi ascensor, furnizate de casa R. Gaiser. Mai târziu, în anul 1936, se construieşte hotelul Rex, în stil colonial italian, apoi în anul 1957 apare hotelul Bucureşti (actualul Iaki), pentru ca mai apoi, la începutul anilor ’60, staţiunea să intre în elita celor mai atractive staţiuni din sud-estul Europei.

Iar astăzi, după mai bine de 100 de ani de la atestarea sa oficială, Mamaia îşi primeşte turiştii din toate colţurile lumii, turişti pe care îi distrează de minute ziua pe plajele parcă nemărginite şi cu cel mai fin nisip, iar noaptea în zecile de cluburi, turişti pe care îi rasfaţă la restaurante variate şi ispititoare. Şi-apoi îi plimbă în telegondolă, obiectiv turistic inaugurat în anul 2004, deasupra staţiunii, să fie admirată ea, Mamaia, cu statutul său etern de Regină Seculară a Litoralului Românesc. Şi-atunci vizitatorii litoralului românesc sunt uniţi de-un singur gând: Vreau să fiu turist in România!” 

 

Prin acest articol doresc şi eu să adaug un motiv la campania 499 de motive să fii turist în România organizată de prietenii de la Ghiduri Turistice împreună cu agenţia de turism Turist Center. Împreună trebuie să promovăm frumuseţea ţării noastre România!

Cititor in spatele cortinei

Se lasa cortina incet

Insa tu ai cazut inaintea ei

In ochii mei sinceri

Acolo unde eu te-am crescut

 

Ti-am scris versuri mereu

Despre iubirea ce ti-o port

Ea va ramane acolo-n carte

Dar tu-i vei fi doar cititor

…in spatele cortinei

Dedicatie de vara

Azi imi doream sa-ti ating parul

Dar vantul a luat-o inaintea mea…

Mi-am dorit mereu sa te simt aproape

Dar timpul nu ne-a lasat

Vreau sa simti dorul ce ma cuprinde

Atunci cand ma gandesc la tine

Vreau sa primesti cu ochii inchisi

Un cald sarut de la mine…