Retrospectiva 2012

2012 a fost pentru mine un an absolut minunat. Am zambit, am ras, am iertat, am ascultat, am primit si am daruit, toate acestea in clipe superbe sau in locuri spectaculoase. Mi-am propus ca in fiecare an ce trece sa vizitez o tara noua, in afara de cele unde deja m-am plimbat, astfel ca in aprilie 2012 am avut privilegiul de a vedea Portugalia: Lisabona cu stradutele ei inguste, statiunile de la Oceanul Atlantic, Parcul Natural Arrabida, Sanctuarul Fatima, pesteri, Castelul Tomar si o multime de alte locuri pitoresti, care mi-au ramas in suflet pentru totdeauna.

Si a urmat luna iunie 2012. Sarbatoarea Rusaliilor am petrecut-o pe litoralul bulgaresc, la Nisipurile de Aur, impreuna cu prietenii, timp de o saptamana. Si nu stiam atunci ce avea sa urmeze: o adevarata excursie pe Taramul Zeilor, timp de mai multe luni. Am inceput cu insula Thassos, unde am petrecut o saptamana fabuloasa. A fost atat de frumos, incat m-am intors imediat sa vizitez si alte locuri din Grecia. Am mai vazut in 2012 insulele Corfu, Zakynthos si Kefalonia. Am fost la Kavala, am vazut plajele Asprovaltei, iar cel mai mult m-a impresionat Amfilochia, pe care intr-un articol am denumit-o “bijuteria elena”.

In luna august am plecat la Roma, unde am petrecut o alta saptamana de vis, am facut poze, am scris, am fost la plaja in statiunile de langa Roma, scaldate de Marea Tireniana si am degustat deliciile italiene, atat cele culturale, cat si cele culinare.

Am mai plecat de cateva ori in Grecia, pana a venit vremea rece, iar 1 Decembrie 2012 a fost cu totul special: Ziua Nationala pe taram national. Am petrecut minunat in Transilvania, vizitand Covasna, Harghita, Brasov, imprejurimile si, desigur, cu o multime de activitati pitoresti, ca de exemplu herghelia.  Am avut ocazia sa ma urc pe un cal alb foarte bland, pe care m-am plimbat sub un soare stralucitor de iarna.

Inchei anul 2012, care pentru mine a fost mai mult decat superb, cu impliniri, multe plimbari, zile si nopti imposibil de descris, realizari de tot felul, acestea fiind motivele pentru care zambesc mereu. Am terminat primul volum de poezii, materialul pentru cel de-al doilea este gata, multe dintre ele deja le postez pe site-ul care a fost gata si acesta tot in 2012: www.alexandralazarescu.ro. Jurnalul meu de calatorie si articolele despre vacante si calatorii sunt si acestea pe aceleasi blog-uri unde voi le cititi mereu si, desigur, pe site-ul meu.

Multumesc tuturor celor care sunt langa mine, ma sustin si ma incurajeaza in tot ceea ce fac si, dragii mei, va doresc ca Anul Nou 2013 sa va aduca tot ce va doriti voi, sanatate multa si impliniri pe masura sufletelor voastre speciale!

Va doresc tuturor un An Nou 2013 exceptional!

Cu drag!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *