Costa Brava

costa bravaIndiferent de preferinţe, de gusturi sau de modul de viaţă, Costa Brava este locul ideal pentru petrecerea vacanţelor. Scăldată în Marea Mediterană, Costa Brava oferă un admirabil peisaj, cu staţiuni clasice, dar în acelaşi timp în pas cu moda, creînd astfel o atmosferă pitorească, cu locurile sale calde şi familiare, unde te simţi turist şi în acelaşi timp localnic de-o viaţă, aici pe teritoriul spaniol.

Fotografiile aduse din această vacanţă nu pot descrie nici măcar jumătate din minunăţia peisajului, din naturaleţea mării în culorile sale  unice de la albastru deschis până la verde închis, o paletă de culori, parcă a unui pictor, ce-i la el acasă şi se joacă cu pensula de la Portbou la Blanes. Peisajul este completat de plajele variate, cu nisipul fin roşiatic, galben auriu ori cu albiciosul pietriş. Aici niciodată temperatura nu scade sub zero grade Celsius, nici nu urcă mai sus de 30, pe timpul verii, un motiv în plus pentru a fi catalogată Costa Brava drept locul preferat al turiştilor.

La renumele acestor frumoase locuri contribuie varietatea de peşte din apele sărate ce scaldă divinele statiuni, locuri angelice pline de restaurante pe malul mării, unde se servesc diverse feluri de mâncare tradiţionale spaniole, toate bazate pe peşte proaspat.

Blanes este prima localitate de la sud la nord a Costei Brava, ce numără 31.000 locuitori. Plaja sa cu nisip fin roşiatic este preferată de turişti, străzile sunt curate şi ordonate, iar monumentele istorice merită o atenţie deosebită aici: Biserica Sfânta Maria din secolul 14, Capela Speranţei ori Muzeul de Ceramică. Castelul Feudal se află pe colina Sant Joan, de unde putem admira întreaga staţiune, panorama fiind una cu totul deosebită. În Blanes se mai află şi două gradini botanice: Mar y Murtra şi Pinya Rosa care-şi încântă vizitatorii pe tot parcursul anului cu deosebitele specii mediteraneene şi nu numai.

Un alt important centru turistic astăzi este încântătoarea staţiune Lloret de Mar, numărând mai bine de 110 hoteluri. Iubitorii de soare se pot bucura de plaja lată şi animată, luminată de razele călduroase de la răsărit şi până la apus. Secularii palmieri separă plaja de faleza mereu plină în serile de vară, acolo unde şi la terase sunt ocupate toate scaunele. Turiştii savurează o sangria specifică Spaniei, aici pe malul Mării Mediterane. Lloret de Mar este cunoscută de turiştii tineri pentru faimoasele sale discoteci, ce se întind pe o întreagă stradă, una lângă alta, care mai de care cu oferte mai îmbietoare şi cu o muzică mai atrăgătoare.

Iar dacă te-ai distrat pe plaja din Lloret de Mar şi ai dansat în discoteci până dimineata, atunci urmatoarea zi te poţi relaxa la Tossa de Mar. Bătrâna şi linistita staţiune, cu centrul sau istoric, înconjurat de zidul din secolul 12, îţi oferă un sentiment unic, special şi ireal: parcă ai fi intr-o poveste. Casuţele sunt pictate dintr-un basm, mici şi cochete, încărcate cu flori la geamuri şi pe trepte, iar vegetaţia mediteraneană te transpune într-o alta lume, aici te simţi în paradis. Peisajele, plajele, marea, cele 7 turnuri, resturi ale unei vechi biserici şi ale palatului guvernatorului, datând din secolul 14, toate se împletesc cu savoarea tradiţionalp a acestui oraş marinăresc, ilustrând totodată istoria catalană.

Iar după acest orăşel îndepărtat de realitatea metropolelor cosmopolite urmează o întindere superbă de culoarea smaraldului. Sunt stânci ce coboară până în mare, pline de vegetaţie mediteraneană, un peisaj de-o splendoare unică. Este verdele frunzelor, pătat din loc în loc de culorile florilor arbuştilor ce coboară până în turcoazul mării, unde, de sus, din loc în loc, zăreşti câte o pată albă: bărci ce stau ancorate ori sunt la plimbare pe valurile Mediteranei. Şi peisajul acesta de-a dreptul minunat ne conduce spre Sant Feliu De Gaixols, cel mai mare nucleu urban din Costa Brava, cu cel mai îndrăzneţ port, unde stau ancorate vase ale pescarilor ori ambarcaţiuni de închiriat. Sant Feliu de Guixols este înconjurat de păduri de pin şi stejar ideale pentru drumeţii pe jos sau cu bicicleta. Se organizează aici şi numeroase evenimente pentru turişti: Carnavalul, Festivalul de Muzică şi Teatru Porta Ferrada, întreceri gastronomice şi festivaluri florale. Fiind situat în mijlocul regiunii Costa Brava, Sant Feliu de Guixols are poziţia ideala pentru a explora întreaga zonă.

Tot urcând spre nordul coastei, păşim in S`Agaro, o staţiune de litoral selectă, luxoasă chiar, localizată pe un promontoriu stâncos de pe Costa Brava, între Platja d`Aro şi Sant Feliu de Guixols. Nascută dintr-o initiaţivă privată la începutul anilor 1920, S`Agaro este o destinaţie rafinată şi placută, cu facilităţi de cazare de top, oferind turiştilor săi o plajă aurie, fină, distinsă, înconjurată de marea, de un albastru unic, rocile ce coboară până în nisip şi colinele cu pini şi măslini.

Deşi până nu demult era o localitate de pescari, astăzi Platja d`Aro este o destinaţie dotată cu infrastructură şi facilităţi turistice moderne, reuşind să satisfacă necesităţile culturale, gastronomice şi comerciale ale vizitatorilor. Printre obiectivele turistice în Platja d`Aro se numără Castelul, Muzeul Păpuşilor, Biserica Fanals d`Amunt şi Biblioteca Merce Rodoreda. Oferta culinară este una foarte variată, iar festivalurile de jazz din timpul verii adună aici turiştii din întreaga lume, uniţi de aceeaşi pasiune: muzica.

Palamós este localizat tot în provincia Girona, un fost sat de pescari şi actuală superbă staţiune de litoral, este constituit din 3 sectoare: centrul istoric, partea nouă a oraşului şi zona pescarilor, cu fabricile vechi tradiţionale de plută. Situat pe un cap de tărm cu vedere spre portul înfiinţat în anul 1279 de Regele Petru al II-lea cel Mare, centrul istoric şi-a pastrat aspectul şi structura medievală, iar oraşul modern se întinde de-a lungul golfului Palamós. Plaja de nisip, golfuleţele liniştite şi facilităţile pentru sporturile nautice reprezintă principalele atracţii ale staţiunii, alături de promenada cu baruri şi restaurante. Priveliştea întregii coaste este minunată de la înălţime: de pe masivul Les Gavarres.

Un important centru turistic al coastei îl reperezintă staţiunea Begur, a cărei municipalitate include şi următoarele localităţi: Aigua Blava, Aiguafreda, Esclanyà, Fornells, el Racó, Sa Riera şi Sa Tuna. Această zonă cuprinde un peisaj format din munţi, care coboară până la plajele aurii, cu pini şi vegetaţie tipic mediteraneana. Begur păstrează foarte bine străzile vechi tipice, diversele turnuri şi porţi de intrare în oraş, cetatea fiind foarte bine conservată. Plaja este una dintre cele mai lungi de pe Costa Brava, cu un peisaj al caselor de-a dreptul spectaculos, multe dintre ele fiind construite chiar în piatra, coborând direct la mare. Legenda spune că din acest ţinut au plecat cuceritorii care au colonizat insula Ibiza.

Cadaqués se numără printre ultimele staţiuni de pe Costa Brava înaintea graniţei cu Franţa. Micul orăşel are un aspect deosebit de romantic şi pitoresc: marea clistalină, bărcile pescarilor pe plaja din prundisul albicios, casele vechi văruite şi foarte bine conservate pe strădutele pietruite şerpuind, toate vegheate de Biserica Veche din deal. Cadaqués deţine un loc special şi în artă, orăşelul boem şi satele din jur fiind un loc preferat pentru perioada verii de mari artişti ca Salvador Dalí sau Pablo Picasso.

Magnifica Costa Brava se termină la Portbou, ultimul oraş catalan situat chiar în apropiere de graniţa cu Franţa, cu o îndelungată tradiţie de sat pescaresc, iar astăzi staţiune modernă. Cu plajele încântătoare şi liniştite, Portbou al Spaniei este echivalentul staţiunii Cerbère, a Frantei. Şi de-aici urcam spre o altă coastă, plajele şi peisajele spaniole devin franţuzeşti, sangria este înlocuită de vinul regiunii Languedoc-Roussillon, vinul din localitatea Banyuls sur Mer fiind recunoscut drept cel mai bun, acela despre care se spune că are o aromă unică. Dar de-aici deja va începe o nouă altă poveste.

Cristina Enciu – Manager Agentia Holiday Travel

Ce face Holiday Travel?

Holiday Travel ofera turistilor pachete turistice avantajoase, fiind specializata pe destinatiile Turcia si Bulgaria, dar nu numai. Foarte bine se vinde conceptul City Break, destinatiile cele mai populare fiind Roma, Venetia si Barcelona.

 

Turcia sau Bulgaria?

Turcia este pe primul loc in vanzarile Holiday Travel, datorita raportului calitate-pret foarte bun. Daca tinem cont si de reducerile early booking, valabile pana la 31 martie, tariful unui pachet de 7 nopti pentru 2 adulti si un copil, in lunile iunie sau septembrie, intr-un resort Ultra All Inclusive din Turcia, este de aproximativ 350E. Un astfel de pachet turistic echivalent in Bulgaria poate atinge valoarea de 300E, daca tinem cont si de reducerile timpurii.

 

De ce turistii aleg Bulgaria in defavoarea Romaniei?

Bulgaria a dezvoltat sistemul All Inclusive, foarte bine pus la punct, la care se adauga sezlongurile si umbrelutele, incluse si acestea la unele dintre hoteluri. Albena este destinatia preferata de familiile de romani datorita preturilor mici. Plaja este extrem de curata. Toate aceste aspecte atrag de la un an la altul tot mai multi turisti.

 

Merg romanii in City Break?

Tot mai multi romani au primit cu mare placere si interes acest nou concept. In medie un astfel de turist calatoreste de 2 ori pe an intr-un city-break, primavara si toamna, media de varsta fiind intre 25 si 35 de ani. Cele mai cautate destinatii sunt Roma si Venetia, insa nici Barcelona nu este de neglijat. Preturile sunt foarte avantajoase, daca rezervarile sunt facute cu 6-8 luni inainte de plecare. Avantajele unui City Break sunt pretul mic, daca acesta este rezervat din timp, asa cum va spuneam, iar interesul principal este cazarea, care de cele mai multe ori este in zonele centrale ale oraselor.

Calator in lume

Despre orice

Interviuri

Poezie

Vreau sa fiu turist in Romania!

  • Etichete