Legenda spune ca un batran tatar olog si orb pe numele de Tekir, a ajuns impreuna cu magarul sau pe malul actualului lac Techirghiol, acolo unde s-au cufundat in noroiul mirositor. S-au chinuit ore-n sir sa iasa din locul cu pricina si mare a fost insa mirarea si bucuria batranului cand, iesind din lac, si-a dat seama ca ochii sai puteau distinge din nou o geana de lumina, iar picioarele sale, de multa vreme neputincioase, incepusera sa-l asculte. Cat despre inteleptul sau magarus, plagile urate de pe spate i se vindecasera, iar corpul sau parca traia o noua tinerete. Aflandu-se despre aceasta vindecare, puhoi de oameni au ajuns pe malul acestui lac, denumit Techirghiol, dupa numele batranului tatar Tekir.
Marturii istorice atesta faptul ca Techirghiol a fost locuit inca din neolitic. Cercetarile arheologice efectuate de Vasile Parvan , incearca sa stabileasca trecutul acestor regiuni, inca din anul 1924. Dobrogea reprezinta leaganul de formare al poporului roman, cunoscut fiind faptul ca aceasta regiune era locuita de romani, fapt dovedit si odata cu gasirea monezilor din acea perioada, aici la Techirghiol. Inca din acea vreme erau cunoscute si proprietatile terapeutice ale namolului.
Pentru ca tot am amintit cateva aspecte istorice, Dobrogea s-a unit pentru prima data cu Tara Romaneasca sub domnia lui Mircea cel Batran, in anul 1388, iar la jumatatea secolului urmator, Dobrogea intra deja sub ocupatie otomana.
Prima mentiune documentara a asezarii Techirghiol dateaza din anul 1560, atunci cand Sultanul Suleyman Magnificul il anunta pe domnitorul Moldovei: “de acum inainte vom intalni numele acestei asezari sub Tekfür-köy sau Tekfür-golü” (in limba turca: Tekfür = vargat si köy/golü = lac).
Au urmat apoi primele informatii scrise legate de efectele terapeutice ale lacului si namolului de la Techirghiol, datand din anul 1854. Comandantul otoman Said Pasa poposeste in tabara militara de la Techirghiol unde face mai multe bai cu namol, dupa sfaturile bastinasilor. Surprins, remarca efecte miraculoase in ceea ce priveste bratul sau bolnav.
Odata cu Razboiul de Independenta, la 1 decembrie 1878, trupele romane intra in Dobrogea, ceea ce reprezinta si alaturarea acestei provincii Romaniei. Mihail Kogalniceanu este cel care cumpara pamant si imobile in jurul lacului si care a construit si o fantana publica in localitate, iar la Tuzla a ridicat capela ortodoxa. Iar Mircea Eliade se numara printre persoanele de seama ce veneau la Techirghiol. Parintii sai detineau din anul 1906 o casa de vacanta aici – Vila Claudia.
Personalitati de seama ale romanilor sunt legate de acest loc unic al Romaniei: Constantin Tanase construieste la Techirghiol “Sanatoriu pentru artisti”: Vila Scena, contribuie financiar la cladirea Caminului Cultural si la constructia Bisericii Sf. Ilie. Jean Constantin s-a nascut in anul 1928 la Techirghiol intr-o familie de mici negustori. In anii ’20 erau oaspeti de vara, aici, Cezar Petrescu si Tudor Arghezi, impreuna cu familiile, iar Ionel Teodoreanu a scris o parte din romanele sale la Techirghiol, unde venea vara cu familia.
Au urmat apoi cateva momente istorice importante pentru Techirghiol. Hagi Pandele, primul hotel si stabiliment de bai reci in Techirghiol, se deschide in anul 1891. In anul 1894, Ministerul Agriculturii si Domeniilor vinde Societatii de binefacere Eforia Spitalelor Civile din Bucuresti 100 ha la marginea lacului. Aceasta reprezinta si primul pas in constiuirea satiunii balneare din preajma lacului. Se pun bazele a ceea ce mai tarziu va deveni Techirghiol-Eforie si apoi localitatea de astazi Eforie Nord.
Drumul de la Constanta la Techirghiol se facea intr-o ora si jumatate cu tramcarul sau cu trasura. Aici era popasul/hanul de la Agigea, renumit pentru apa sa rece si restaurantul destul de bine dotat al fratilor Teodorescu. Dupa razboiul de independenta, unul dintre cei care cumpara pamanturi la Techirghiol este Ion Movila, care depune eforturi coplesitoare pentru a crea o statiune balneara in partea de sud a lacului, ceea ce-i si reuseste, si care initial se va numi Techirghiol-Movila, apoi Carmen Sylva, iar mai tarziu Eforie Sud.
In anul 1900 incepe extractia namolului terapeutic la Techirghiol si tot in acea perioada este construit si Primul Cazino din aceasta zona. Anii razboiului au marcat Techirghiolul si economia sa, insa de la 1920, capacitatile turistice si balneare ale localitatii se maresc continuu, in acest an fiind inaugurat Sanatoriul Clement Popescu, iar in anul 1923, Sanatoriul Speranta, care avea camera de lux. Restaurantul Zori de Zi isi deschide portile pentru turistii anilor `20, cu conducere de la Capsa din Bucuresti, orchestra proprie, bucatarie romaneasca, vinuri din pivnita proprie si gratar special.
Tot in aceasta perioada lacul era strabatut de vaporase si salupe care faceau curse intre Techirghiol Sat si Techirghiol Sat Movila sau Plaja Noua. Se inaungureaza debarcaderul din techirghiol si cursele de barci pe lac, alaturi de clasicele excursii.
Cercetarile medicale in domeniul balneologiei sunt sprijinite in mod deosebit de stat si gasesc un mediu prielnic la Techirghiol. In anul 1928 are loc Congresul international de talasoterapie la Bucuresti si la Techirghiol.
La Techirghiol troneaza Monumentul Eroilor, inaugurat in anul 1931, in piata “General I. Dragalina”, in memoria celor ce si-au dat viata in razboiul 1916 – 1918 (cunoscut fiind faptul ca Techirghiol si imprejurimile au platit tributul cu 176 de cazuti).
Călătorim în lumea-ntreagă, vizităm monumente arhitecturale străine României, fără a observa, însă, operele de artă autotohtone, simboluri pitoreşti, alegorii atât de fine şi evidente.
Litoralul românesc este cea mai exploatată zonă turistică din România. Deosebit de variat, acesta oferă turiştilor un soare stralucitor şi o diversitate de staţiuni sub amprenta unor locuri falnice, unice în lume. Nisipul fin, sporturile de apă ori falezele în amfiteatru atrag tot mai mult turiştii, încantati, de altfel, şi de orientarea ţărmului către est, ce oferă posibilitatea contemplării răsăriturilor absolut superbe, cu soarele ridicându-se direct din mare.
Un sat de pescari este ultima localitate din sudul Dobrogei, locul unde se dansează în nisip până la răsăritul soarelui, atunci când muzica tace, lăsând chitarele să-şi cânte amintirile în jurul focului. Foarte aproape de graniţa cu Bulgaria se adună oamenii dezinvolţi, pentru care farmecul mării a rămas neschimbat, uniţi de acesta într-un loc pitoresc, unic şi neschimbat în trecerea ireversibilă a timpului: Vama Veche. Aici muzica nu se opreşte niciodată, aici este locul unde poveştile se aud fără încetare şi aici vin turiştii aceia misterioşi, care au mereu ceva de spus celor ce ştiu să-i asculte.
Urcând spre nord, ajungem la Mangalia, faimosul oraş-statiune ce-şi poartă istoria greacă, romană şi bizantină deopotrivă. Încarcat de locuri culturale, Callatis, numit astfel de greci în secolul 4 î.Hr., când a fost întemeiat, îşi deschide porţile turiştilor dornici să vadă Muzeul de Argeologie, Moscheea Esma Han Sultan ori rămăşiţe din vechea Biserică Siriană, aflată la câteva minute de Hotelul President, ce tronează elegant şi el, mereu ocupat de turiştii staţiunii. Menţionată cu acest nume prima dată în secolul XII, Mangalia oferă o faleză generoasă iubitorilor de plimbări pe malul marii, un dig ce intră în mare sute de metri pentru vizitatorii romantici şi scena din portul cel nou, amplasată pe apă, unde an de an melomanii se adună pe treptele din jurul ei la Festivalul de Muzică Callatis.
Cu siguranţă unii dintre noi ne amintim de copilărie, iar alţii de tinereţe atunci când pacurgem lanţul de staţiuni, care, urcând de la sud la nord, îşi au în stânga lor lacurile cu apă dulce şi în dreapta plajele întinse cu nisip fin, de un auriu natural superb în lumina stralucitoare a zilelor de vară: Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter, Neptun şi Olimp. Inaugurate în anul 1972, “staţiunile moderne” au strălucit, precum sideful scoicilor ce le culegeam când eram copii, pline de turişti străini şi români deopotrivă, cu toţii uimiţi de minunea României. Iar astăzi stau tăcute, liniştite locuri la malul Mării Negre, ce-şi poartă amintirile şi melancolia spre a transmite şi celor ce acum le vizitează acelaşi farmec şi aceeaşi unicitate cu care au cucerit o lume-ntreagă: Saturn- staţiunea cu izvoare termale sulfuroase, Venus – cu hotelurile cochete ce poartă nume de fete, Cap Aurora – cea mai tânără staţiune, cu lanţul hotelier, de-o arhitectură unică în amfiteatru, cu nume de pietre preţioase, Jupiter, perla dintre Pădurea Comorova, lacul Tismana şi Marea Neagra şi, desigur Neptun-Olimp, recunoscute drept cele mai elegante şi luxoase staţiuni de pe litoral.
In nordul acestor minunate si tinere statiuni se intinde un taram locuit inca din epoca fierului, apoi ocupat de greci, romani, iar in anul 1896 colonizat de germani. Dupa primul razboi mondial, locul este ocupat de romanii din Cadrilater, iar astazi turisti nostalgici vin la Costinesti. Vuiet si agitatie, elevi si studenti, prieteni ori indragostiti, toti ajung macar o data sa admire Obeliscul, ce-si vegheaza plaja mereu aglomerata. Fara indoiala, cea mai cunoscuta este epava navei Evanghelia, esuata in anul 1960 din cauza unei furtuni, in jurul careia atractia principala sunt astazi scufundarile.
Tot urcam spre nordul rivierei romanesti, pasind in Eforie Sud si Eforie Nord, statiunile de sanatate, situate la aceeasi latitudine cu San Remo, Nisa si Monaco, cu falezele inalte pana la 35 metri, ce dispun de baze de tratament care functioneaza tot timpul anului. Plimbarea pe falezele in trepte ale acestor statiuni este o reala placere, ascultand valurile, ce par departe de la o aşa inaltime, insa, iti confera peisajul acela unic cum ca tu plutesti deasupra marii si toata este a ta, nedezlipit fiind de locurile bastinase. Devenita statiune in anul 1912, Eforie Sud gazduieste pe faleza sa unul din frumoasele Cazinouri ale litoralului, intr-o constructie simpla si clasica pentru unii turisti, dar in acelasi timp reprezentativa pentru turistii ce cred in simboluri si elemente de unicitate. Carmen Silva a fost denumirea Eforiei Sud, intre cele două razboaie mondiale, dupa pseudonimul de poeta al Reginei Elisabeta a Romaniei, statiunea fiind si prima din Dobrogea care detinea un centru balnear la acea vreme. Eforie Nord este fasia dintre Lacul Techirghiol si Marea Neagra, cu intinsele plaje cu nisip fin si un port de ambarcatiuni moderne, dornice sa fie plimbate pe valurile Marii Negre de iubitorii sporturilor de apa. Peisajul Eforiilor este completat de Lacul Techirghiol, recunoscut pentru calitatile curative remarcabile ale namolului, astfel in aceasta zona imbinandu-se perfect turismul reacreativ cu cel balnear.
Sub numele de Tomis, Constanţa a fost fondată de către coloniştii greci, fiind cel mai vechi oraş atestat documentar de pe teritoriul României, în anul 657 î. Hr. Este apoi cucerită de romani, ulterior devenind piaţa comerţului genovez, vizitată şi de otomani, iar mai târziu de coloniştii germani. Astăzi, cel mai mare port la Marea Neagra, important şantier naval, centru industrial, comercial și turistic de importanță națională, Constanţa este un focar cultural. Turiştii pot vizita Complexul Muzeal de Științe ale Naturii, compus din: delfinariu, planetariu, observator astronomic, microrezervație și expoziție de păsări, Acvariul, Muzeul Marinei, Muzeul de Artă Populară, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie, Muzeul Mării, Muzeul Portului Constanța, Farul Genovez sau Statuia lui Ovidiu. Şi toate aceste locuri minunate stau parcă mute, înmărmurite în faţa unui domnitor impunător şi etern: Cazinoul. Unul dintre cele mai reprezentative simboluri ale orașului, Cazinoul din Constanţa este construit în anul 1909 și inaugurat în luna august a anului 1910. În zona în care se află astăzi, mai fusese între 1880-1902, o construcție de lemn, o cazină, cum se numea locul pentru spectacole de teatru, baluri sau loc de recreere pentru turiști. Inițial, planurile sunt întocmite de către arhitectul Petre Antonescu, apoi sunt preluate de arhitectul Daniel Renard, care renunță la principiile stilului românesc, în favoarea unui melanj de motive decorative, construind un Cazino în stil Art Nouveau, replica perfectă a cazinoului din Monte Carlo.
Sunt sigură că puţini dintre cititori cunosc faptul că această clădire, a jocurilor de noroc, a desfrâurilor, cum era numită la începutul secolului 20, are forma unui sicriu. Se spune că în timpul construcţiei, fiica arhitectului moare, motiv pentru care arhitectura iniţială este modificată, luând forma de cosciug. Cazinoul ia astfel două forme antitetice: cea de sanctuar şi cea de loc al desfrâului. Legenda spune că pe timpul verii, cei ce pierdeau la jocurile de noroc se aruncau în valurile Mării Negre, aceasta fiind explicaţia pentru furtunile iscate toamna şi iarna aici. Sufletele neliniştite ale acestora agită şi astăzi marea, spumoasă şi sărată, ce spală zidurile cazinoului, simbolul oraşului Constanţa.
Al treilea Cazino de pe litoralul românesc îl regăsim în cea mai mare staţiune, cu lungimea de 8 km: Mamaia, amenajată în anul 1906 pe fâşia dintre lacul Siutghiol şi Marea Neagră. Atunci deja existau aici ceva construcţii din lemn, restaurante cu profil pescăresc şi cabine reunite sub două Pavilioane, unde domnii şi doamnele elegante renunţau la hainele belle epoque şi la pălăriile imense în favoarea costumelor de baie cu mâneci. După anul 1920, când un incediu a distrus inclusiv calea ferata ce lega la acea vreme Constanţa de actuala zonă centrală, Mamaia a cunoscut o dezvoltare rapidă datorită apariţiei Cazinoului, in anul 1935, vilelor şi reşedinţei de vară a regelui Ferdinand. Cara-Dalga este de fapt denumirea data de Regina Maria Palatului Regal din Mamaia (actualul Club Castel de langa Cazinoul din Mamaia) realizat după planul arhitectului italian Marco Stoppa, început în anul 1924 şi dat în folosinţă în anul 1926. Palatul a fost dotat cu toate cuceririle tehnicii din acea vreme: instalaţie de ventilaţie, încălzire centrală şi centrală electrică. Palatul avea o bucătărie modernă, dotată cu maşini de gătit, sobă de patiserie cu masă de încălzit farfurii, instalaţie de apă caldă şi ascensor, furnizate de casa R. Gaiser. Mai târziu, în anul 1936, se construieşte hotelul Rex, în stil colonial italian, apoi în anul 1957 apare hotelul Bucureşti (actualul Iaki), pentru ca mai apoi, la începutul anilor ’60, staţiunea să intre în elita celor mai atractive staţiuni din sud-estul Europei.
Iar astăzi, după mai bine de 100 de ani de la atestarea sa oficială, Mamaia îşi primeşte turiştii din toate colţurile lumii, turişti pe care îi distrează de minute ziua pe plajele parcă nemărginite şi cu cel mai fin nisip, iar noaptea în zecile de cluburi, turişti pe care îi rasfaţă la restaurante variate şi ispititoare. Şi-apoi îi plimbă în telegondolă, obiectiv turistic inaugurat în anul 2004, deasupra staţiunii, să fie admirată ea, Mamaia, cu statutul său etern de Regină Seculară a Litoralului Românesc. Şi-atunci vizitatorii litoralului românesc sunt uniţi de-un singur gând: “Vreau să fiu turist in România!”
Prin acest articol doresc şi eu să adaug un motiv la campania 499 de motive să fii turist în România organizată de prietenii de la Ghiduri Turistice împreună cu agenţia de turism Turist Center. Împreună trebuie să promovăm frumuseţea ţării noastre România!
