Legenda spune ca un batran tatar olog si orb pe numele de Tekir, a ajuns impreuna cu magarul sau pe malul actualului lac Techirghiol, acolo unde s-au cufundat in noroiul mirositor. S-au chinuit ore-n sir sa iasa din locul cu pricina si mare a fost insa mirarea si bucuria batranului cand, iesind din lac, si-a dat seama ca ochii sai puteau distinge din nou o geana de lumina, iar picioarele sale, de multa vreme neputincioase, incepusera sa-l asculte. Cat despre inteleptul sau magarus, plagile urate de pe spate i se vindecasera, iar corpul sau parca traia o noua tinerete. Aflandu-se despre aceasta vindecare, puhoi de oameni au ajuns pe malul acestui lac, denumit Techirghiol, dupa numele batranului tatar Tekir.
Marturii istorice atesta faptul ca Techirghiol a fost locuit inca din neolitic. Cercetarile arheologice efectuate de Vasile Parvan , incearca sa stabileasca trecutul acestor regiuni, inca din anul 1924. Dobrogea reprezinta leaganul de formare al poporului roman, cunoscut fiind faptul ca aceasta regiune era locuita de romani, fapt dovedit si odata cu gasirea monezilor din acea perioada, aici la Techirghiol. Inca din acea vreme erau cunoscute si proprietatile terapeutice ale namolului.
Pentru ca tot am amintit cateva aspecte istorice, Dobrogea s-a unit pentru prima data cu Tara Romaneasca sub domnia lui Mircea cel Batran, in anul 1388, iar la jumatatea secolului urmator, Dobrogea intra deja sub ocupatie otomana.
Prima mentiune documentara a asezarii Techirghiol dateaza din anul 1560, atunci cand Sultanul Suleyman Magnificul il anunta pe domnitorul Moldovei: “de acum inainte vom intalni numele acestei asezari sub Tekfür-köy sau Tekfür-golü” (in limba turca: Tekfür = vargat si köy/golü = lac).
Au urmat apoi primele informatii scrise legate de efectele terapeutice ale lacului si namolului de la Techirghiol, datand din anul 1854. Comandantul otoman Said Pasa poposeste in tabara militara de la Techirghiol unde face mai multe bai cu namol, dupa sfaturile bastinasilor. Surprins, remarca efecte miraculoase in ceea ce priveste bratul sau bolnav.
Odata cu Razboiul de Independenta, la 1 decembrie 1878, trupele romane intra in Dobrogea, ceea ce reprezinta si alaturarea acestei provincii Romaniei. Mihail Kogalniceanu este cel care cumpara pamant si imobile in jurul lacului si care a construit si o fantana publica in localitate, iar la Tuzla a ridicat capela ortodoxa. Iar Mircea Eliade se numara printre persoanele de seama ce veneau la Techirghiol. Parintii sai detineau din anul 1906 o casa de vacanta aici – Vila Claudia.
Personalitati de seama ale romanilor sunt legate de acest loc unic al Romaniei: Constantin Tanase construieste la Techirghiol “Sanatoriu pentru artisti”: Vila Scena, contribuie financiar la cladirea Caminului Cultural si la constructia Bisericii Sf. Ilie. Jean Constantin s-a nascut in anul 1928 la Techirghiol intr-o familie de mici negustori. In anii ’20 erau oaspeti de vara, aici, Cezar Petrescu si Tudor Arghezi, impreuna cu familiile, iar Ionel Teodoreanu a scris o parte din romanele sale la Techirghiol, unde venea vara cu familia.
Au urmat apoi cateva momente istorice importante pentru Techirghiol. Hagi Pandele, primul hotel si stabiliment de bai reci in Techirghiol, se deschide in anul 1891. In anul 1894, Ministerul Agriculturii si Domeniilor vinde Societatii de binefacere Eforia Spitalelor Civile din Bucuresti 100 ha la marginea lacului. Aceasta reprezinta si primul pas in constiuirea satiunii balneare din preajma lacului. Se pun bazele a ceea ce mai tarziu va deveni Techirghiol-Eforie si apoi localitatea de astazi Eforie Nord.
Drumul de la Constanta la Techirghiol se facea intr-o ora si jumatate cu tramcarul sau cu trasura. Aici era popasul/hanul de la Agigea, renumit pentru apa sa rece si restaurantul destul de bine dotat al fratilor Teodorescu. Dupa razboiul de independenta, unul dintre cei care cumpara pamanturi la Techirghiol este Ion Movila, care depune eforturi coplesitoare pentru a crea o statiune balneara in partea de sud a lacului, ceea ce-i si reuseste, si care initial se va numi Techirghiol-Movila, apoi Carmen Sylva, iar mai tarziu Eforie Sud.
In anul 1900 incepe extractia namolului terapeutic la Techirghiol si tot in acea perioada este construit si Primul Cazino din aceasta zona. Anii razboiului au marcat Techirghiolul si economia sa, insa de la 1920, capacitatile turistice si balneare ale localitatii se maresc continuu, in acest an fiind inaugurat Sanatoriul Clement Popescu, iar in anul 1923, Sanatoriul Speranta, care avea camera de lux. Restaurantul Zori de Zi isi deschide portile pentru turistii anilor `20, cu conducere de la Capsa din Bucuresti, orchestra proprie, bucatarie romaneasca, vinuri din pivnita proprie si gratar special.
Tot in aceasta perioada lacul era strabatut de vaporase si salupe care faceau curse intre Techirghiol Sat si Techirghiol Sat Movila sau Plaja Noua. Se inaungureaza debarcaderul din techirghiol si cursele de barci pe lac, alaturi de clasicele excursii.
Cercetarile medicale in domeniul balneologiei sunt sprijinite in mod deosebit de stat si gasesc un mediu prielnic la Techirghiol. In anul 1928 are loc Congresul international de talasoterapie la Bucuresti si la Techirghiol.
La Techirghiol troneaza Monumentul Eroilor, inaugurat in anul 1931, in piata “General I. Dragalina”, in memoria celor ce si-au dat viata in razboiul 1916 – 1918 (cunoscut fiind faptul ca Techirghiol si imprejurimile au platit tributul cu 176 de cazuti).
Leave a Reply