Romani, vizitati-va istoria: Muntele Athos

 

  st-pauls-cc-phool-4-xcMuntele Athos incepe la Ouranopolis, care in traducere inseamna “Orasul Cerului”.

Muntele Athos se afla in Nordul Marii Egee, fiind totodata si cel mai estic brat al Peninsulei Halkidiki. Singura localitate de pe Muntele Sfant este Careia, care ii este si capitala administrativa. Aceasta regiune a Greciei este de fapt un Stat Monastic autonom, in componenta caruia se gasesc 20 manastiri mari, numite si Manastiri Imparatesti, toate impreuna formand conducerea Muntelui si avand fiecare dintre acestea drepturi egale.

In Manastirile de la Athos exista calugari din tarile crestine ortodoxe, dar si comunitati crestine de pe toate continentele. Plimbarea pe Marea Egee, care dureaza aproximativ 3 ore, ofera o priveliste superba si de ansamblu asupra manastirilor si schiturilor care se gasesc aici. Se crede, de fapt, ca inceputurile vietii monahale la Athos dateaza din timpul Sfantului Imparat Constantin cel Mare (330-337). Primele asezari monahale sunt sihastriile, care apar in secolele V-IX: Vatopedu si Xeropatamu. Manastirea Lavra este intemeiata de-abia in anul 963, de catre Cuviosul Atanasie Atonitul. Restul manastirilor se vor intemeia dupa acest model, pana in secolul XIV.prodromu-manastirea-romaneasca-din-muntele-athos-1

Muntele Athos cunoaste o inflorire extraordinara intre anii 963 si 1453, cat a fost supravegheat si intretinut de Bizant. Dupa caderea Constantinopolului, insa, Athos a stat 459 ani sub stapanirea otomana, iar atunci grija intretinerii sale a trecut sub Moldova si Tara Romaneasca. Domnii romani trimiteau donatii consistente pentru intretinerea manastirilor, iar aceste lucruri sunt confirmate de documente ce se gasesc in tezaurul manastirilor. Toate aceste ajutoare sunt oferite pana in anul 1863, iar in anul 1912, Muntele Athos intra sub tutela Greciei. In anul 1926 Athos este declarat Republica Monahala ortodoxa autonoma in cadrul Greciei.

Muntele Athos se conduce dupa un Regulament Monastic elaborat de Comunitatea celor 20 de stareti si recunoscut de Patriarhia Ecumenica si de guvernul de la Atena. Regulamentul stabileste drepturile si datoriile manastirilor, regulile de vietuire, precum si conditiile de vizitare ale Sfantului Munte. Acest regulament prevede interzicerea intrarii femeilor pe Muntele Athos, lucru respectat de la inceputurile monahismului aici.

Schitul Romanesc Prodromu (Sf Ioan Botezatorul) apartine Manastirii Lavra si a fost intemeiat de calugari moldoveni in anul 1810. Schitul are o poveste controversata, fiind distrus de catre turci in anul 1840. Domnitorul Dimitrie Ghica ajuta la construirea unui alt schit in anul 1848, care este terminat si sfintit in anul 1866.muntele-athos-23

Schitul Romanesc Lacu (Sf Dumitru) apartine Manastirii Pavel si a fost intemeiat in secolul XVIII de cativa calugari de la Manastirea Neamt, Caldarusani si Cernica.

Multe nume din istoria Romaniei au participat si au ajutat la construirea si conservarea acestor lacasuri de cult absolut deosebite, cum ar fi: Neagoe Basarab, Stefan cel Mare, Petru Rares, Alexandru Lapusneanu. Si poate cel mai reprezentativ momoment si uimitor totododata este anul 1570, cand Doamna Ruxandra, sotia lui Alexandru Lapusneanu plateste birul catre turci pentru intreg Muntele Athos.

Romani, vizitati-va istoria!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *