Am aterizat la Reggio di Calabria, orasul din varful cizmei, acolo unde Italia continentala se termina, iar trecand stramtoarea Messina, ajungi in Sicilia. Insa am preferat sa vad Calabria de aceasta data, care m-a fermecat din prima clipa cand am coborat din avion, cu aerul ei proaspat de mare curata si naturala, chiar usor salbatica.
Sudul este complet diferit de nord, asa auzisem din povesti, asa citisem in cartile de istorie si cultura Italiei, iar Luigi Brazini spunea ca “cei din sud urmaresc sa faca bani pentru a conduce, iar cei din nord, sa conduca pentru a face bani”. Intr-adevar sudul este diferit, insa trebuie sa ajungi in Calabria ca sa poti simti asta. In timp ce nordul Italiei se mandreste cu Catedrale impunatoare si o industrie dezvoltata, sudul inca se mai poate lauda cu peisajele pitoresti si activitatile traditionale ale oamenilor de acolo: agricultura, artizanatul, cultivarea maslinelor, aduse in Italia de vechii greci prima data in Sicilia si aici, in Calabria.
Am plecat din Reggio di Calabria spre Cosenza, pe soseaua de coasta, ce se-nalta deasupra Marii Tireniene, sub stanci colturoase, albe, vegetatie mediteraneana: un peisaj din visul oricarui om indragostit de frumos, de vacanta, de locuri deosebite, acolo unde valurile marii iti stropesc masina si aparatul de fotografiat. Prima oprire este, fara indoiala, la Scilla. De aici putem admira cel mai bine stramtoarea Messina, iar la orizont zarim Sicilia. Urmeaza Palmi, cunoscut pentru muzeul sau etnografic, cu impresionanta colectie de masti de ceramica, si desigur, Tropea, cel mai pitoresc oras de pe coasta, suspendat pe o stanca, la poalele caruia se asterne cea mai frumoasa plaja calabreza. Nu am putut sa nu vizitez centrul vechi al acestui orasel, pentru Catedrala Normanda stralucitoare ca o perla, insa incadrata perfect in atmosfera traditionala, simpla si primitoare a acestui loc.
Amutita de peisajul sudic italian, pasesc in Cosenza, un oras modern si foarte intins, ce inconjoara orasul vechi de pe deal, in mijlocul caruia se afla Catedrala Gotica, o frumoasa constructie ce vegheaza parca orasul vechi, impreuna cu Castelul din varful dealului, de unde privelistea este una deosebita asupra intregii asezari calabreze.
Traversez Calabria spre Marea Ionica, oprindu-ma la San Giovanni in Fiore si la Santa Severina, 2 asezari vechi, vestite pentru traditii ce se mai pastreaza aici si astazi: costumele negre si violet ale femeilor si scoala medievala, si astfel ajung la Crotone, orasul ce merita vizitat pentru amintirea locuitorilor sai anteriori, grecii, care fondeaza asezarea in anul 710 i. Hr. Legenda spune ca la Crotone matematicianul mistic Pitagora a enuntat teoreme si a formulat doctrina reincarnarii.
Si drumul coboara spre Catanzaro, acolo unde hoteluri simple, dar primitoare, cu gazdele lor ospitaliere isi asteapta turistii. Adorm linistita, gandindu-ma la locurile in care ma aflu, incercand sa gasesc o descriere punctuala a Calabriei, cu orasele sale vechi grecesti, cu linia coastei parca pictata intr-un tablou renascentist, dar ma trezesc cu picioarele in nisip, privind un rasarit de soare spectaculos. Si nu, nu era vis, iesirea din hotel spre mare era direct in nisip, si-aici imi savurez aromatul espresso la rasaritul soarelui calabrez.
Kastro este considerat cel mai batran sat macedonean, aici totul este rustic, inclusiv singura taverna, unde se pot servi produse traditionale, demult uitate de modernismul ce ne invaluie viata de zi cu zi: iaurt din lapte de capra sau de oaie, omleta traditionala greceasca sau desertul specific zonei: iaurt cu miere si nuci. Toate casele la Kastro sunt de piatra, inclusiv acoperisul este construit dintr-o roca numita sist, care odata lovita cu dalta, se crapa in bucati transversale, ce urmeaza a acoperi locuintele. In prezent, majoritatea caselor din Kastro sunt de vacanta, pentru iarna, ale localnicilor ce vara sunt pe pe malul marii intampinandu-si turistii. Una dintre atractiile acestei asezari este osuarul, care se gaseste in vechea cetate a satului, pe un deal, intr-o constructie si ea de piatra. Kastro se afla in mijlocul insulei Thassos, se poate ajunge aici pe un drum prietenos din Theologos, sau pe un traseu off-road din Kalyvia. Kastro nu este vizibil de la malul marii, in schimb de la altitudinea de 450 m la care se gaseste satul, se zareste intinderea Marii Egee si Muntele Athos.
Un alt loc pitoresc din Thassos, care mai pastreaza traditiile si legendele din strabuni este Theologos. Satul se afla la 10 kilometri de Potos, la 220 m altitudine, iar casele de aici sunt toate de piatra, pastrand traditia batranelor asezari macedonene. Theologos a fost capitala insulei Thassos intre secolele 15 si 19, mai exact intre anii 1455 si 1813, cand insula se afla sub dominatia turca, si mai tarziu, intre anii 1813 si 1902, cand egiptenii stapaneau acest tinut. Theologos a fost declarat in anul 1979 monument istoric.
In interiorul insulei, pe drumul din Limenaria spre Kalyvia si apoi spre Maries, intre dealurile pietroase incarcate cu livezi de maslini de toate varstele, se afla Manastirea Panagia, ce poarta Hramul Maicii Domnului. In limba greaca Panagia inseamna Maica Domnului, asadar pe tot teritoriul Greciei exista Biserici si Manastiri ce poarta aceasta denumire. La Manastirea Panagia din Thassos locuieste un singur calugar, acesta fiind ajutat de vaduvele din sat, o data pe saptamana la curatanie si intretinerea domeniului cu flori, pomi fructiferi si multe pisici. Manastirea Panagia este inconjurata de chiparosi inalti, mereu verzi, parca strajeri ai lacasului de cult.
Un alt loc de o importanta religioasa deosebita din Thassos este Manastirea Sfantului Arhanghel Mihail, asezata pe o stanca, exact vis-à-vis de Muntele Athos, caruia si apartine. In anul 1974 aceasta devine manastire de calugarite. Aici se gaseste o icoana facatoare de minuni, aceea in care Arhanghelul Mihail sta cu picioarele pe Thassos. Legenda spune ca, de fapt, Arhanghelul Mihail este protectorul insulei.
In Thassos exista cea mai frumoasa si impresionanta cariera de piatra: Aliki, care inainteaza pana in mare. Locul este absolut spectaculos, atat privit de sus, cat si vazut din vapor, foarte aproape de stancile albe, ce ies din Marea Egee, parca curioase sa vada cum mai arata lumea dupa secole de existenta. Marmura din Thassos a fost importata in Egipt, arabii punand-o la mare pret. Este considerata o marmura curata, foarte alba, de o puritate de peste 99%, iar cea mai interesanta proprietate a acestei pietre este faptul ca indiferent de temperatura la care este tinuta, marmura isi mentine constant 16 grade C. Astazi aici au ramas doar ruinele unei vechi industrii traditionale care aproviziona in trecut tarile arabe. Datorita culorii pietrei din aceasta zona, plaja Aliki are o culoare deosebita, iar apa marii in acest golf este absolut spectaculoasa.
Thassos ramane insula care isi pastreaza si astazi traditiile, incercand sa mai aduca turistilor ce o viziteaza un aer de poveste. Toata aceasta atmosfera ii face pe acestia, de cele mai multe ori, sa revina intr-un astfel de loc minunat si prietenos, precum Thassos.
Thassos este cea mai nordica si totodata cea mai verde insula greceasca, care imbina un peisaj absolut deosebit. Aici dealurile si muntii acoperiti de pini, coboara pana la plajele cu nisipul fin, auriu deschis pana la alb stralucitor, iar golfurile cu apa cristalina, de un verde ca smaraldul, stau asezate de jur imprejurul insulei, unele mai intime, poate pentru indragostiti, altele aglomerate de turisti si ambarcatiuni de toate felurile, de la barcute de pescari, pana la yahturi luxoase.
Thassos are un aer aparte, fiind insula care-si pastreaza traditiile, atat religioase cat si culinare, iar alaturi de acestea multe locuri, care inca mai vorbesc despre istoria si legendele acestui loc minunat.
Panagia este o asezare pitoreasca, in nordul insulei Thassos, cu aer de sat grecesc traditional, foarte bine conservat. Este usor de ajuns aici, intrucat localitatea se afla pe drumul principal care face ocolul insulei, intre Potamia si Limenas, capitala insulei. La Panagia se poate vizita vechea fabrica de ulei de masline, datand din anul 1915.
Chiar in inima satului se gasesc vechile instrumente, care sunt puse in miscare cu ajutorul unei mori de apa, pentru turistii curiosi sa afle tehnica de prelucrare a uleiului de masline. Tot aici se afla si cel mai batran maslin din Thassos. De asemenea, tot la Panagia, gospodinele care mai pastreaza traditia dulceturilor de nuci verzi ori de smochine, te invita la o degustare a acestor bunatati. Mierea de pin, si aceasta specifica insulei, este pusa la mare pret, fiind foarte rara, iar productia foarte greu de obtinut. In trecut, Thassos era numita si “Insula Albinelor”, datorita productiei seminificative de miere obtinute aici.
O plimbare pe jos in acest sat traditional te duce cu gandul spre o atmosfera de basm: casute apropiate, majoritatea albe, cu flori de un colorit de poveste si un miros exceptional. In Panagia se gasesc numeroase izvoare, care trec prin sat si au o legenda romantica. Se spune ca domnisoarele care beau din aceste izvoare se vor marita in Thassos, iar cuplurile care beau din aceasta apa in acelasi timp, privindu-se in ochi, vor ramane impreuna pentru tot restul vietii.
Langa acest loc absolut romantic, se afla Biserica Panagia, cea mai veche biserica din Thassos. Faptul ca a rezistat atator cuceriri este datorat pozitiei sale, in acest satuc, la cativa kilometri de tarmul marii, ascuns intre vegetatie. In fiecare an, pe 15 august, are loc o procesiune cu totul deosebita aici, pentru ca Panagia este numele elen al Maicii Domnului, considerata de greci cea mai importanta Sarbatoare, dupa Paste.
Drumurile elene, asezate parca de zei intre peisaje de poveste, te conduc incet-incet spre visare si spre legendele, care nu lipsesc de la niciun pas. Traseul de la Thessaloniki la Igoumenitsa este absolut superb, incarcat de istorie si locuri deosebite, vorbind parca singure, in locul unui ghid plimbat de mii de ori prin aceste peisaje unice.
Traversam regiunea Macedoniei, unde pictorii si muzicienii s-au jucat, lasand in urma lor un drum serpuit printre oraselele desprinse din basme. La 70 de kilometri de Thessaloniki, regina Macedoniei, scaldata in Marea Egee, se afla orasul Veria, care gazduieste una dintre cele mai mari biblioteci publice din Grecia. Cele peste 50 de Biserici bizantine foarte bine conservate ale Veriei, fac ca acest oras sa fie numit “Micul Ierusalim”.
Mai mergem 50 de kilometri si ajungem la Kozani, oras infratit cu orasul Iasi. Kozani se mandreste cu cateva obiective turistice care nu trebuie ratate: Muzeul de Arheologie, Turnul cu Ceas si Biserica Agios Nikolaos, construita acum 350 de ani, aici in Capitala Macedoniei de Vest.
La 180 de kilometri de Thessaloniki se afla “Pamantul Ciupercilor”: Grevena. Aici cresc peste 1300 de specii de ciuperci, iar la Grevena in fiecare an in luna august are loc Sarbatoarea Ciupercilor. Turnul cu Ceas vegheaza zi si noapte splendidul orasel de munte, invaluit in atmosfera tipic greceasca.
Lasam in urma noastra regiunea Macedoniei si pasim in regiunea Epirului, ajungand la locul de bastina al ultimilor nomazi greci: Metsovo. Acest orasel este, fara indoiala, desprins dintr-un vis. Strazile pavate cu piatra, cladirile cu aerul vechi si locuitorii linistiti si prietenosi, toate laolalta confirma romantismul orasului Metsovo.
In drumul nostru spre Marea Ionica, ajungem si la cel mai mare oras din Epir, care i-a fost, de altfel, si capitala intre anii 1358 si 1416: Ioannina. “Orasul lui Ali Pasa” este denumita aceasta localitate fermecatoare, pentru ca acest sultan a stapanit Ioannina intre anii 1788 si 1822, cand a fost omorat chiar in insula Nissi de pe lacul Pamvotis. Conducatorul malefic, cum era denumit Sultanul Ali Pasa, era un om foarte aspru, ce stapanea cu o mana de fier orasul. El dorea, de fapt, ca tinutul stapanit sa-l transforme intr-un imperiu. Insa, atunci cand sultanul de la Istanbul afla acest lucru, bineinteles ca nu este de acord si trimite mercenarii sa-l omoare. Ali Pasa reuseste sa se ascunda sub altarul Manastirii de pe lac, insa este gasit de mercenari si decapitat. Capul lui Ali Pasa este dus la Istanbul, iar la Ioannina, pe insula Nissi, acolo unde a fost omorat sultanul, se vad si astazi urmele masacrului. Ioannina este infratit cu orasul Ayia Napa din Cipru, ai carui primi locuitori au fost, in anul 1790, chiar locuitorii orasului Thessaloniki.
Legendele elene ne poarta astfel la Igoumenitsa, superbul oras port, inconjurat de pini si de o vegetatie foarte bogata, la 320 kilometri de Thessaloniki. Aici se mai pot vedea si astazi ruine din vechiul zid al cetatii ce inconjura orasul pe distanta de 2400 metri, turnurile si portile de intrare in oras, precum si un mic teatru antic.
Destinatia distractiilor, dar in acelasi timp locul peisajelor spectaculoase, dat de falezele inalte si apele albastre si limpezi, Zakynthos este insula cu plaje si turisti nonconformisti, ce isi ascunde istoria in valurile Marii Ionice ce o scalda, la doar 17 kilometri de portul Killini din Peloponez.
Zakynthos era numita in anii `60 insula serenadelor, a poeziei si a operelor muzicale, iar astazi acea atmosfera s-a transformat intr-una moderna, de distractie, insula fiind populata de tot mai multe baruri si discoteci, tot mai numeroase locuri pentru distractie. Cea mai sudica insula din Marea Ionica, Zakynthos, este locul unde oricine se simte tanar, indiferent de varsta, pentru ca aici zumzetul si forfota nu inceteaza nicio clipa.
Insula a fost descoperita de Zakynthos, fiul lui Dardanos, regele Troiei, a fost stapanita apoi de Ulise, ocupata de-a lungul timpului de macedonieni, romani, britanici, venetieni, francezi, napoletani, turci care au stapanit-o si au influentat-o in dezvoltarea sa, lasandu-si amprenta asupra culturii, arhitecturii si a stilului de viata. Au urmat apoi cotropitorii moderni : Napoleon (1797), rusi si turci (1799-1807), Imperiul Francez (1807-1814), britanicii (1814-1864) si, in sfarsit, la 21 mai 1864, insulele grecesti din Marea Ionica s-au unit sub steagul Greciei.
Zakynthos ocupa un loc important in cultura elena, imnul national “Oda Libertatii” fiind scris de poetul national al Greciei, Dionysios Solomos, originar din aceasta insula. De asemenea, in capitala insulei, la muzeul ce-i este dedicat, se afla o bucata de lemn provenita dintr-un arbore de pe dealul Strani, din apropiere. Sub acest arbore in luna mai a anului 1833, poetul a scris versurile poeziei ce avea sa devina mai apoi “Imnul Libertatii”. Si pentru ca dorinta lui Solomos a fost ca fiecare grec din lume sa stie cel putin o strofa din scrierea sa, convins si de faptul ca poezia este destinata nu doar elitei, ci intregului popor, poetul foloseste limba populara, si nu greaca clasica in marea sa creatie.
De asemenea, Muzeul Bizantin din Zakyntos este mai interesant decat multe altele, datorita faptului ca centrul scolii ionice de pictura a fost tocmai in aceasta insula in secolele 17-18. Impresionant este faptul ca pictorii acestei scoli abordau chipurile sfintilor intr-un mod extrem de realist, care la acea vreme parea revolutionar, cu precadere in ochii criticilor.
Capitala insulei, orasul Zakyntos, aproape ca a fost sters de pe fata pamantului la cutremurul din 1953, dar a fost ulterior reconstruit, incercandu-se cu destul de mult succes reacrearea stilului sau original. Promenada frumoasa de la malul marii atrage turistii, alaturi de multimea de barci pescaresti imprastiate printre marile vapoare si feriboturi. Iar in spatele acestui peisaj scaldat de valurile Marii Ionice, urca stradutele umbroase, pline de magazine si incarcate de povesti de amor venetiene, caci ei au fost stapanii insulei intre anii 1484 si 1797, lasandu-si amprenta placut vizibila si astazi.
Fara indoiala, cele mai vizitate obiective sunt Pesterile Albastre, din estul Capului Schinari, Parcul National Zante cu rezervatia de broaste testoase Caretta-Caretta si spectaculoasa plaja Navagio, simbolul insulei Zakyntos, vestita pentru nisipul de un alb stralucitor si apa limpede si turcuaz.
Orasul Kavala a fost fondat de colonistii din Thassos, in secolul al 6-lea i. Hr., iar pe atunci purta numele de Neapolis (“orasul cel nou”). In perioada Bizanțului, orașul a fost redenumit Christoupolis. Astazi Kavala este al doilea oras ca marime din nordul Greciei, un oras port superb, asezat in amfiteatru, unde toate cladirile au o vedere spectaculoasa la frumoasa si albastra Mare Egee.
Apostolul Pavel a făcut un popas la Kavala în prima sa călătorie în Europa, apoi a mers la Thessaloniki, unde incepe scrierea Primului Testament. Drumul sau a continuat apoi catre Veria, acolo unde propovaduieste si apar primele scrieri despre Sfantul Apostol.
O alta personalitate care a marcat istoria elena este fondatorul unei dinastii care a condus Egiptul pana in anul 1952, la marea revolutie egipteana: Mehmet Ali, nascut la Kavala in anul 1769. Casa acestuia este foarte bine conservata, iar astazi este transforma in muzeu.
Frumoasa si impadurita insula Thassos, cea mai nordica insula greceasca, apartine si ea de prefectura Kavala. Grecii spun despre Kavala ca este un oras modern, care isi respecta istoria, ca este un amfiteatru intr-un spectacol continuu, motiv pentru care au denumit Kavala drept orasul magic sau orasul de azur. Iar mai presus de orice, Kavala pentru greci este “Lady of Macedonia”.
Obiectivele turistice ale principalului port maritim al Macedoniei sunt: Muzeul Arheologic, Muzeul Tutunului, Muzeul Naval, Muzeul Popular, situl arheologic din Philippi, orasul vechi, numit si Panagia, in inima caruia se gaseste vechea cetate, de unde vederea asupra intregului oras este spectaculoasa, o panorama absolut deosebita.
Ajungand aici, impresia din sufletul turistilor este una singura: “Si asa stau la Kavala cladirile in amfiteatru, asezate precum privitorii unei piese ce urmaresc muti un spectacol nebanuit: marea in culori limpezi si frumoase, aducandu-si valurile line pana la rocile pietroase, ingenunchiate la picioarele cetatii, care vegheaza de la inaltime, precum o regina, intregul oras.”
In golful Amvrakikos, pe cele doua dealuri care coboara pana in Marea Ionica, stau asezate in amfiteatru, precum spectatorii unei piese de teatru, cladirile batrane, incarcate de povesti si amintiri din Amfilochia.
Aceasta bijuterie de oras vorbeste despre o parte mai putin cunoscuta a istoriei elene: aici se opreau pe vremuri caranavele, locul numindu-se in timpul perioadei otomane Karvasaras, iar abia din anul 1908 poarta numele de Amfilochia.
Aici timpul se opreste parca la apusul soarelui, atunci cand imaginea orasului este cea mai frumoasa. Culorile, ce le aseaza razele blande la coborarea sa de pe cer, sunt absolut spectaculoase: un galben pai reflectat in barcile ce stau ancorate la docuri, oranjul cald ce-ti cufunda privirea intr-o imagine desprinsa dintr-o poveste si fatadele caselor luminate fermecator, cufundate toate intr-o aura rosiatica. Aceasta este imaginea orasului Amfilochia la apus de soare, aparent mereu aceeasi, insa diferita de la o zi la alta, pentru ca aici turistii sunt mereu altii.
Marea la Amfilochia este angelica, valurile sunt atat de line, doar sa simti ca esti aproape de intinderea cea sarata, insa nu te deranjeaza niciodata. O urma de lumina reflectata in albastrul marin, ultimele raze din timpul zilei mangaie parca valurile, ce se lasa singure alintate. Aici paradisul coboara pe pamant, norii coboara si ei din rai doar sa protejeze golful, iar din cand in cand picaturile de ploaie mai cad pe stradutele inguste si vechi din oras, acolo unde locurile de relaxare si cafenele isi asteapta imbietoare turistii de pretutindeni.
Oricine s-ar indragosti de un loc precum Amfilochia, cu faleza de jur-imprejurul golfului, luminata noaptea de felinare romantice, fara nicio balustrada sau avertizare ca pamantul se termina si incepe marea, cea limpede, linistita si frumoasa. Plaja este la fel de intima, in ton cu oraselul, micuta si niciodata aglomerata, mereu cu un loc liber la soare sau la umbra salciilor curgatoare, acolo unde o pereche de indragostiti isi marturiseste iubirea.
Grecii spun despre Amfilochia ca este copia fidela a orasului Thessaloniki, pe cand altii vorbesc despre Amfilochia cum ca ar fi copia orasului Opatija. In ambele cazuri, comparatia este doar relativa, intrucat pentru acest orasel nu exista termen de comparatie. Amfilochia este un loc fermecator si special, iar orice asemanare ar fi de prisos, unicitatea si minunatia acestuia fiind de necomparat.
Parisul admirat de sus, dar nu din Tour Eiffel, ci din Tour de Montparnasse. Privelistea de la 200m deasupra capitalei elegantei iti taie toate cuvintele, relaxandu-te in spatiul contemplarii. De jur imprejur adevarata arhitectura a secolelor 18-19, toate cladirile aliniate, ferestrele la fel, iar bulevardele largi, stradute inguste, toate se disting de la inaltime. O minune!
Coboara din lift si aseaza-te la ferestrele pe care le vezi prima data in fata ta. De aici vei vedea Ile de la Citte, celebrele Notre Dame si Saint Chapelle, iar dincolo de malul Senei, grandiosul Luvru. Chiar la poalele turnului Monparnasse se asterne cimitirul cu acelasi nume, acolo unde se odihnesc si romani, precum Brancusi ori Cioran.
In dreapta se poate admira Gara Montparnasse cu zeci de linii de tren, toate impreunandu-se intr-o constructie moderna, dar de secol 19. Continuam turul ferestrelor spre privelistea opusa acestora. Zarim de sus Domul Invalizilor, scoala militara si celebrul Champ de Mars, in capatul caruia se inalta Tour Eiffel. Privelistea este completata de cladirile construite in anii `70, cel mai modern cartier al Parisului: futuristul La Defense.
Iar cel mai indepartat punct pe care il zarim din Tour de Montparnasse este dealul Montmartre, de unde vegheaza asupra Parisului, fara incetare, frumoasa Catedrala Sacre Coer.
– Bucureştiul este a 6-a capitală ca mărime din Uniunea Europeana.
– Cea mai veche gară din Bucureşti este Gara Filaret.
– Primul drum din Bucureşti a fost Drumul de Lemn, astăzi Calea Victoriei. Calea Victoriei avea pe atunci pavaj din lemn de stejar.
– Primele omnibuze cu cai au fost inaugurate în Bucureşti în 1840, fiind printre primele oraşe din Europa care aveau astfel de mijloace de transport.
– Cimitirul Bellu era locul preferat al hoţilor de căciuli de blană. Stăteau cocoţaţi pe zid şi le pescuiau din capul doamnelor cu o sfoară şi un cârlig de pescuit. Apoi le vindeau în parcul Tineretului.
– Intrarea hotelului Novotel este faţada fostului Teatru Naţional. În timpul celui de-al doilea război mondial, mai exact în 26 august 1944, s-a urmărit de catre aviatia germana distrugerea Palatului Telefoanelor, bomba însă a ratat ţinta şi a căzut pe Teatrul Naţional.
– Denumirea veche a parcului Cişmigiu era balta lui Dura Neguţătorul, dar în 1779 Alexandru Ipsilanti pentru a organiza mai bine aprovizionarea cu apă a oraşului porunceşte să se construiască o cişmea spre ieşirea Ştirbei Vodă de astăzi.
– Numele străzii Lipscani provine de la oraşul Leipzig din Germania, lucru ce aminteşte de viaţa comercială extrem de dinamică a Valahiei.
– Oraşul Bucureşti este desemnat capitală a Ţării Româneşti în 1659 de către domnitorul Gheorghe Ghica.
– Între 1798 şi 1831, populaţia Bucureştiului se dublează. Recensământul din 1798 număra puţin peste 30 mii de locuitori, în timp ce 33 de ani mai târziu se ajunge la 60.587 locuitori. Între 1948 şi 1992 populaţia Bucureştiului a sporit cu peste 1 milion de locuitori, de la 1.025.000 la 2.067.000. La ultimul recensământ, numărul de locuitori ai oraşului a fost 1.929.000.
– Peste 20 de biserici şi aşezăminte monahale au fost distruse, parţial sau total, în perioada comunismului. Dintre cele mai vechi amintim: Biserica Crangaşi (1564), Biserica Albă- Postăvari (1568), Mânăstirea Mihai Vodă (1591) şi altele.
– Bucureştiul este înfrăţit cu 9 oraşe din întreaga lume. Cele mai importante sunt Beijing , Atlanta , Budapesta sau Hanovra.
– Palatul Telefoanelor din Bucureşti a fost construit între 1929-1934 în stilul zgârie-norilor americani şi a fost până în anii ‘70 cea mai înaltă clădire din Bucureşti.
Se spune despre Corfu ca este un amestec de culturi si civilizatii diferite, care impreuna fac aceasta insula un loc cu totul deosebit: Venetia si Neapole, o bucatica de Franta, un pic mai mult decat Anglia si, fara indoiala, Grecia la ea acasa.
Casele parca soptesc toate aceste lucruri, la fel si locuitorii insulei Corfu, care-si povestesc si astazi, cu atata drag urmasilor lor, batranele legendele ce fascineaza toti vizitatorii. Pentru ca pe aici au trecut atatea popoare, fiecare lasandu-si ce a avut mai frumos si mai bun, Corfu se bucura de un amestec de cultura si arhitectura, absolut deosebite.
Corintienii ajung in Corfu in anul 734 i.Hr., pentru ca in anul 664 i.Hr. sa aiba loc prima batalie pe mare din istoria Greciei, aceea dintre Corfu si Corint. Pentru prima oara insula Corfu obtine independenta in anul 255 i.Hr., dar nu pentru mult timp, pentru ca 4 ani mai tarziu este cucerita de romani, pana in anul 337, cand urmeaza Perioada Bizantina, dintre anii 337 si 1267. Regii Siciliei si al Italiei de Sud la acea vreme, Carol I de Anjou si Carol al III-lea de Anjou cuceresc insula intre anii 1267 si 1386, urmand apoi infloritoarea perioada a venetienilor si genovezilor care stapanesc tinutuile Marii Ionice pana in anul 1797. Puteri maritime la acea vreme, Republica Venetiana si Genoveza dezvolta aici comertul si nu numai, martore sunt cladirile ce-si arata si astazi balcoanele, ferestrele si arcadele in stilul venetian al secolelor 14-15. Napoleon cucereste Republica Venetiana in anul 1797, bineinteles si insulele care apartineau acesteia, dar nu dureaza mult, pentru ca in 1799 rusii cuceresc Corfu, urmand ca la 1800 sa ia nastere Statul Septinsular, alcatuit din cele mai mari 7 insule din Marea Ionica, printre care Kefalonia, prima ca marime, Lefkada, Zakynthos si, desigur, Corfu. Urmeaza apoi perioada in care insula este cucerita de britanici. In timpul Primului Razboi Mondial Corfu este invadata de francezi, iar in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial italienii si germanii ocupa insula.
In sfarsit, Corfu devine teritoriu grecesc dupa Razboiul Civil, incepand cu anul 1949. Curentul electric este introdus in localitatile insulei incepand cu anul 1950, iar in martie 1957 este inaugurat Radio Corfu, urmand ca in anul 1960 televiziunea sa fie introdusa in insula. In anul 1984 este inaungurata Universitatea Ioniana, iar in anul 1995 incep si primele conexiuni la internet in Corfu. Mostenire ramasa din zilele influentei britanice, Corfu este singurul loc din Grecia unde se joaca cricket.
Popoarele care au trecut prin Corfu de-a lungul timpului au lasat in urma lor o legenda ori o amintire, care toate impreuna vorbesc si astazi despre acest minunat loc din Grecia. In zilele noastre, Corfu este insula cu un aer nonconformist, peisaje absolut spectaculoase si o atmosfera sofisticata, de vina fiind istoria ce incarca fiecare coltisor al insulei cu cate o poveste fermecatoare.
