2014 a fost un an minunat, m-a purtat pe drumuri frumoase cu oameni deosebiti si locuri superbe. Poate pentru ca am lucrat din prima zi a anului ? 🙂
Pe 1 si 2 Ianuarie am fost ghid pentru un grup de turisti italieni pe care i-am plimbat in Bucuresti si pe Valea Prahovei, la Brasov si la Castelele Bran si Peles. Luna a continuat cu tot felul de evenimente frumoase unde am intalnit oameni deosebiti, de care imi amintesc mereu cu placere, privind fotografiile.
Au urmat lunile Februarie si Martie cu Targuri si Expozitii in Turism. Am participat la Targul de Turism de la Milano, la Targul de Turism de la Berlin si, bineinteles, la Targul de Turism de la Bucuresti.
Tot primavara mi-a adus un eveniment de exceptie unde am mers ghid alaturi de medici de familie din intreaga tara: Forumul International pentru Turismul de Sanatate – editia a IV-a, de aceasta data la Tusnad si Bucuresti.
Luna Aprilie a inceput cu Forumul International pentru Turism Responsabil si Dezvoltare Rurala – editia a III-a, care s-a desfasurat la Tg. Jiu, cu sprijinul Autoritatii Nationale pentru Turism si Fundatiei Amfiteatru. Am vizitat impreuna cu colegii din presa de turism orasul lui Brancusi, care ne impresioneaza de fiecare data cu operele pe care le-a lasat in urma sa marele geniu roman, nascut la Hobita, acolo unde se afla astazi si Casa Memoriala Constantin Brancusi pe care am vizitat-o cu mare drag si anul acesta.
Sarbatorile Pascale le-am petrecut impreuna cu un grup minunat de turisti, familie si prieteni in Insula Corfu, locul unde traditiile de Paste se pastreaza si in zilele noastre intr-un mod unic si autentic.
Si a venit luna Mai, care a deschis sezonul pentru Grecia, tara mea de suflet, pentru ca prima vacanta in afara Romaniei, primul circuit de 10 zile se intampla pentru mine la varsta de 9 ani in Tinutul Zeilor! Si in 2014, la fel ca anul trecut, prima insula unde am mers cu turisti in vacanta a fost Kefalonia. A devenit parca o traditie ca sezonul estival sa il deschid cu minunea aceasta a Marii Ionice, una dintre insulele mele preferate!
La doar o saptamana dupa Kefalonia a urmat Zakynthos – insula distractiilor, o insula care nu doarme niciodata.
Tot in luna Mai am reusit sa plec in unica mea vacanta din 2014 :)in Sicilia!
Sicilia m-a impresionat, Sicilia nu se descrie, nu se povesteste, Sicilia se traieste! Fiat 500, Vespa, fructe de mare, Catania si Palermo – mereu furnicare de oameni si perlele insulei: Caltagirone, Ragusa si Noto – fermecatoarele orase baroce! Nu mai pun la socoteala peisajele uluitoare ale Insulei unde s-a nascut Mafia! Descoperiti-le cu prima ocazie! Este un miracol Sicilia!
Luna Iunie a inceput cu Sarbatoarea de Rusalii, pe care am petrecut-o pe litoralul bulgaresc impreuna cu un grup de prieteni si turisti. Tot in Iunie am vizitat si insula Corfu de cateva ori, iar sfarsitul acestei luni m-a purtat pe drumuri cu adevarat fermecatoare: regiunea Epirului din Grecia, locuri autentice cu traditii de sute de ani: Metsovo, Perivoli, Avdela, Grevena si Ioanina. Am participat impreuna cu un grup minunat de turisti la Festivalul Aromanilor.
Se spune ca nu trebuie sa treaca niciun an din viata fara sa ajungi intr-un loc unde nu ai mai fost pana atunci. Asa am facut! 🙂
Au urmat lunile Iulie si August, o aglomeratie de vizite in locuri deosebite din Grecia: Insulele Lefkada, Corfu si Evia, frumoasele plaje de la Platamonas, Nei Pori, Paralia, Parga, Sivota si, bineinteles, unul dintre orasele mele preferate: Istanbul. Nici in Insula Evia nu fusesem pana in 2014, a fost o placere!
Luna Septembrie mi-a adus evenimente deosebite: am participat la inaugurarea Hotelului Bradet din Sovata impreuna cu colegii mei din turism. Iar ultima parte a lunii am petrecut-o cu un grup de turisti italieni intr-un tur fermecator: Transilvania, Bucovina, Manastiri, Castele, locuri de poveste “la mine acasa”: in Romania!
A urmat luna Octombrie bogata in excursii: impreuna cu grupuri de turisti am vizitat locuri minunate de la vecinii bulgari: Balcic, Cap Kaliakra, Ruse, Veliko Tarnovo, Manastirile Dimitrie Basarabov si Ivanovo. Iar din Octombrie nu a lipsit Istanbul – orasul celor 1001 de legende si povesti!
In luna Noiembrie am participat la Targul de Turism al Romaniei, am vizitat Castelele Bran si Cantacuzino, Brasov si Biserica fortificata de la Prejmer impreuna cu turisti romani si m-am bucurat de Istanbul, unde am fost din nou ghid in unicul oras din lume situat pe doua continente.
Nici in Decembrie nu am neglijat Romania, am continuat campania de promovare a tarii mele cu o excursie minunata la Castelele Pelisor si Peles, la Prima Scoala Romaneasca de la Brasov si la Biserica Neagra, unde impreuna cu turistii mei am participat la Concertul de Craciun sustinut la orga berlineza care numara 3993 de tuburi. Cu totii am simtit: Vreau sa fiu turist in Romania!
Toate excursiile minunate pe care le ofer celor cunoscuti si turistilor, alaturi de campania de promovare a tarii mele: Vreau sa fiu turist in Romania! sunt parte a celui mai frumos proiect profesional din viata mea, pe care il impart cu voi, cei care ma sustineti si ma admirati: Holiday Boutique!
Excursiilor si programelor turistice din 2014 li s-au adaugat Team-Building-uri in Delta Dunarii, Transilvania ori Oltenia, iar in Decembrie am oferit clientilor Holiday Boutique petreceri private de Craciun.
Agentia de turism si evenimente Holiday Boutique s-a nascut in 2014 din pasiune pentru calatorii, tata ii este calitatea serviciilor, iar mama – o echipa dedicata. Impreuna va spun: Take your chic trip from Holiday Boutique!
Va doresc tuturor un An Nou 2015 exceptional!
Cu drag!
Forumul International pentru Turism Responsabil (editia a III-a) a avut loc la Targu Jiu in perioada 4-6 aprilie 2014. Evenimentul, organizat de Fundatia Amfiteatru, nu ar fi avut aceeasi intensitate si valoare fara vizitarea judetelor Gorj si Valcea, care ascund adevarate comori.
Am vizitat Manastirea Bistrita, ctitorie a boierilor Craiovesti, acolo unde se afla moastele Sfantului Grigorie Decapolitul. Legenda spune ca moaștele Sfantului au fost cumparate de Barbu Craiovescu de la un turc cu aur. Turcul banuia ca va lua o suma importanta echivalenta cu greutatea moastelor. Insa dragostea banului fata de moaste are alt deznodamant: asezate pe un taler, intr-adevar cantaresc greu, dar cand banul Craiovescu pune galbenii talerul se echilibreaza la o suma mica. Acest lucru face ca turcul sa exclame: “Vezi, vezi, cum crestin la crestin trage”.
A urmat Manastirea Hurezi, prima ctitorie a lui Constantin Brancoveanu, acolo unde acesta a dorit sa fie inmormantat. Mormantul sau exista aici, insa nu a fost niciodata folosit, trupul lui Constantin Brancoveanu gasindu-se astazi la Biserica Sfantul Gheorghe din Bucuresti. Manastirea Hurezi a fost centrul de cultura al Tarii Romanesti, iar Constantin Brancoveanu este cel care infiinteaza o biblioteca, ce astazi numara 4000 de volume. Inscriptia ce sta deasupra usii bibliotecii imbie spre cunoastere: “Biblioteca de hrana dorita sufleteasca aceasta casa a cartilor imbie inteleapta imbelsugare“.
La jumatatea distantei intre cele doua resedinte de judet: Ramnicu Valcea si Targu Jiu se afla Horezu, centrul ceramicii romanesti. Ceramica de Horezu este inclusa in Patrimoniul Cultural Imaterial al Umanitatii UNESCO. Cocosul este principalul simbol, alaturi de care stau si alte motive cum ar fi: sarpele, pomul vietii, pestii, spirala sau coada de paun. Culorile specifice sunt rosu si galben, iar coada infoiata a cocosului simbolizeaza mandria.
La 4 kilometri de Horezu se afla Complexul Muzeal Maldaresti: Culele Greceanu si Duca si Casa Memoriala I. G. Duca. Legenda impleteste foarte frumos peisajul: se spune ca Tudor Maldar, capitan in armata lui Mihai Viteazu, cade in mana tatarilor si este luat ostatic. Fiica hanului tatarilor se indragosteste de acesta si astfel reuseste sa scape, stabilindu-se la Maldaresti impreuna cu fata. Povestea se intampla pe la secolul al XVII-lea, atunci cand familia Greceanu primeste de la familia Maldar cula astazi Greceanu, acesta fiind si cel mai vechi monument din zona. Cula Duca este construita mai tarziu de catre Gheorghita Maldarescu si este vanduta familiei Duca ulterior. Duca si-a construit aici o casa, pentru a-i servi drept casa de vacanta, astazi Casa Memoriala I. G. Duca.
Vizita a continuat la Casa Memoriala Constantin Brancusi de la Hobita. Locul este exceptional, iar povestea lui Brancusi de neegalat. Acesta a crescut la Hobita pana la varsta de 9 ani, iar copilaria sa a fost marcata de dese plecari de acasa și de ani lungi de ucenicie in ateliere de boiangerie, pravalii și birturi. Constantin Brancusi a plecat la Paris pe jos, dupa ce a revenit la Hobita pentru a-si lua ramas bun de la mama sa. Se odihneste la Paris, in cimitirul Montparnasse, plecat dintre cei vii cu un singur gand: “cu inima trista pentru ca nu ma pot intoarce in tara mea“.
Judetul Gorj imprezioneaza prin frumusetea si unicitatea manastirilor care se afla in aceasta zona: Manastirea Tismana, cel mai vechi asezamant din Tara Romaneasca si Manastirea Polovragi. S-au scris de-a lungul timpului multe despre Manastirea Tismana, dar cel mai mult mi-a placut Grigore Alexandrescu: “Iata cea mai veche si mai mareata din toate manastirile de peste Olt“. Manastirea Polovragi este unica nu doar pentru pozitia sa deosebita, acolo unde incep Cheile Oltetului, dar si pentru pridvorul unic in Romania: reprezentari iconografice ale manastirilor romanesti de la Muntele Athos.
Impletita cu legende si peisaje deosebite, o voce te cheama sa traiesti povestea Olteniei in Gradina Carpatilor!
2013 a trecut rapid, dar a fost un an fantastic. Am cunoscut oameni minunati, am vazut locuri extraordinare si am avut foarte multe activitati, in special in zona turismului, care mi-au creat un an de exceptie!
Anul 2013 a inceput cu o scurta vacanta la Paris, cu prietenele mele. Bineinteles ca exceptionala a fost ziua petrecuta la Disneyland, intr-un frig si-un vant teribil, intr-adevar de neuitat!
Primele luni ale anului am facut nenumarate excursii in Bulgaria, am vizitat Manastirile Basarabov si Ivanovo, orasele Ruse si Veliko Tarnovo, sate traditionale, precum Arbanassi si am studiat istoria si cultura vecinilor bulgari.
Mistic! Castele, dealuri si munti, peisaje verzi, puburi, cidru si bineinteles o zi la Inverness si Loch Ness. Experiente de neuitat au fost si Yahtul Britannia si Palace of Holyroodhouse de la Edinburgh. Aceste doua locuri m-au impresionat in mod deosebit. Iar Dublin a devenit unul dintre orasele mele preferate.Mi-am propus ca in fiecare an sa vizitez o tara noua si iata ca in aprilie 2013 au fost doua: Scotia si Irlanda. Splendid! Fantastic!
Am zburat cu escala la Amsterdam si vizitat cu aceasta ocazie si Keukenhof – Parcul Lalelelor. Iar la intoarcere am revazut capitala olandeza, altfel decat o cunoscusem cu ani in urma. De aceasta data, intr-un spectacol de exceptie, pentru ca am vizitat Amsterdam chiar de Ziua Reginei.
Sarbatorile Pascale si 1 Mai le-am petrecut in Grecia, in Halkidiki, impreuna cu un grup superb de turisti, printre care si familia si prietenii. Thessaloniki, Muntele Athos si o dupa-amiaza superba la Olympiada, un loc minunat, unde am revenit dupa 14 ani cu acelasi sentiment superb: nostalgia locurilor unde mi-am petrecut vacantele copilariei.
Luna mai am incheiat-o cu participarea la cel mai mare infotrip organizat vreodata in Romania: infotripul litoralului romanesc.
Au urmat apoi lunile de vara, petrecute in mare parte in insulele grecesti: Skiathos, Skopelos, Alonissos, Lefkada, Kefalonia, Ithaka, Zakynthos si Corfu. M-a impresionat in mod deosebit si riviera de la Parga, unde am ajuns pentru prima oara in august 2013. Grecia ramane pentru mine o destinatie unde descopar mereu lucruri noi, revenind in aceleasi locuri, pe care le percep diferit de fiecare data.
Toamna a fost foarte aglomerata in infotripuri si evenimente sustinute de Autoritatea Nationala pentru Turism: am fost pe litoralul romanesc si la Amara impreuna cu medicii de familie din Bucuresti, pentru a vizita bazele de tratament. Nu am neglijat deloc Romania in anul 2013. Am avut ocazia sa fiu ghid de turism pentru grupuri cu adevarat deosebite: Asociatia de flora si fauna din Italia, impreuna cu care am vizitat Transilvania si Delta Dunarii in luna iunie, iar in luna iulie am avut oaspeti familia Giacometti, tot din Italia, cu care am petrecut o saptamana in Transilvania, in special in zona Alba Iulia.
Au urmat delegatia internationala a jurnalistilor FIJET, impreuna cu care am fost la Tg. Jiu. Acestia au evaluat zona Gorj si orasul Tg. Jiu, in vederea acordarii Oscarului in turism pentru Axa Brancusi: Marul de Aur.
Impreuna cu jurnalisti romani am participat la Conferinta Europeana pentru Ecoturism de la Poiana Brasov.
Am participat la Forumul International pentru Turismul de Sanatate de la Tg. Mures, cu medicii de familie din toata tara, impreuna cu care am vizitat si bazele de tratament din statiuni precum Covasna, Sovata si Tusnad.
Am continuat astfel si campania mea de suflet: Vreau sa fiu turist in Romania! cu articole deosebit de interesante, publicate la diverse reviste si, bineinteles, pe blog-ul meu de calatorie si poezie: www.alexandralazarescu.ro
Calatoriile mele din anul 2013 s-au incheiat cu un sfarsit de saptamana la Istanbul, pe care l-am gasit un oras mistic si mereu surprinzator, nu este neaparat exemplul bunului gust mereu, insa are un gust bun intotdeauna.
Nu am uitat nici de poeziile mele in anul 2013, o latura descoperita acum 13 ani. Am continuat sa scriu versuri, inspirata de oamenii si locurile cunoscute in acest an, care pentru mine a fost unul minunat.
Inchei anul 2013 cu o bucurie nemasurata pentru ceea ce las in urma mea. Ma bucur foarte mult ca am reusit sa fiu la nivelul asteptarilor celor care au avut incredere in mine si m-au sustinut in toate actiunile mele si astept un An Nou 2014 cel putin la fel de aglomerat si frumos.
Va doresc tuturor un An Nou 2014 exceptional!
Cu drag!
Nu ma pot hotari niciodata care dintre regiunile tarii noastre este cea mai frumoasa. Insa, cunosc un singur sentiment, oriunde m-as afla aici: Vreau sa fiu turist in Romania!
Asa am inceput Povestea Gorjului impreuna cu invitatii FIJET (Fédération Internationale des Journalistes et Ecrivains du Tourisme) din Bulgaria, Rusia, Slovenia, Croatia, USA, Estonia, Italia, Cehia, Belgia, Spania, Serbia, Suedia, Slovacia si, bineinteles, Romania.
Gazdele noastre ne-au intampinat la intrarea in judetul Gorj cu cozonac, tuica, vin si simbolul Olteniei – paine si sare, despre care se spune ca aduce sanatate si belsug. Am vizitat Manastirea Polovragi, apoi am facut o plimbare superba pe Transpalpina, iar dupa-amiaza am strabatut Axa Brancusi, povestind oaspetilor nostri despre operele marelui sculptor: Masa Tacerii, Aleea Scaunelor, Poarta Sarutului si Coloana Infinitului. La apusul soarelui, a avut loc si deschiderea oficiala a evenimentului, atunci cand in jurul Coloanei Infinitului au fost aprinse si ridicate spre cer lampioane pe care scria: GOLDEN APPLE – BRANCUSI – TG JIU – GORJ.
Au fost patru zile insorite pline de evenimente si vizite deosebite. Am vizitat impreuna cu oaspetii nostri FIJET Casa Memoriala Constantin Brancusi de la Hobita, am participat la Festivalul Raciturilor de la Pestisani, am vizitat Manastirea Tismana si Cheile Sohodolului, iar seara celei de-a doua zi am facut un scurt popas si la Casa Memoriala Maria Apostol.
A urmat cea de-a treia zi in care am vizitat centrul orasului Targu Jiu, Mausoleul Ecaterina Teodoriu si Biserica Sfintii Voievozi, Casa Memoriala Ecaterina Teodoroiu, iar dupa-amiaza ne-am deplasat pe Defileul Jiului catre Manastirea Lainici. Am incheiat ziua cu o vizita deosebita la Muzeul Satului din Curtisoara, cu un popas la Casa Gheorghe Tatarascu.
Vizita in Tinutul Gorjului am incheiat-o in cea de-a patra zi cu intalnirea oficiala in Sala Maura de la Consiliul Judetean, acolo unde Oficialii Judetului si ai Primariei Targu Jiu au primit cu mare drag delegatia FIJET, careia i-au adresat un mesaj subtil si emotionant: “V-am invitat in Gorj sa traiti povestea Gorjului, explorand gradina Carpatilor, cu speranta ca ceea ce ne-a lasat Brancusi merita sa primeasca MARUL DE AUR pentru inedit, originalitate, unicitate si autenticitate.”