ULTIMELE ARTICOLE

O vizita in Epir

Casa Metsovo

Casa Metsovo

Epir in limba greaca inseamna continent, iar descris in peisaje inseamna frumusetea muntilor. Muntii Pindului se intind in nord vestul Greciei si ascund cele mai frumoase sate de munte, la altitudini considerabile. De la livezile de maslini si citrice, urcand spre culmile montane, intalnim paduri de fag si conifer, chiparosii cei zvelti, inaltandu-se parca vrand sa atinga cerul, si tot peisajul invaluit in aroma iasomiei salbatice, ale carei tufe tapeteaza tot drumul in galbenul lor plin de viata.

O viata la munte, departe de agitatia marilor orase mereu aglomerate de turisti, duc localnicii din Metsovo, un orasel cu case de piatra si stradute inguste cu iz medieval, un loc romantic si mereu racoros. Tot aici se afla si rezervatia naturala de ursi, fiind singura zona din Grecia unde traieste ursul brun, simbolul regiunii Metsovo.

 

Avdela si Perivoli sunt satele cele mai linistite, iar drumul care serpuieste pe versanti pana la acestea este unul de poveste. Din cand in cand, te opresti sa aduni broastele testoase de pe sosea, sa le asezi in iarba, sa nu cumva sa le ranesti cu rotile masinii. Ele sunt acasa aici, doar turistii rataciti in munti sunt cei care le “deranjeaza” cu zgomotul si vizita lor.

 

Drum de munte

Drum de munte

Cel mai mare oras din Epir este Ioannina, capitala regiunii, un oras fermecator si linistit astazi, in ciuda trecutul sau zbuciumat. Orasul lui Ali Pasa, cel care a stapanit tinutul intre anii 1788 si 1822, este un oras incantator, asezat pe malul lacului Pamvotis. Pe lac se afla Insula Nissi, bijuteria Epirului, cu stradute inguste si taverne incarcate de arome culinare care mai de care mai imbietoare.

 

Aerul istoric nu lipseste aici si povestile sunt cele care dau deliciul locurilor. Asteptand iertarea Sultanului de la Istanbul, Ali Pasa este cel care isi gaseste sfarsitul pe Insula Nissi, pentru ca acesta si-a dorit sa faca din Epir un Imperiu, iar din Ioannina cel mai prosper oras. Sultanul de la Istanbul s-a impotrivit atunci si astfel Ali Pasa va fi decapitat in Manastirea Sf. Panteleimon din Insula Nissi.

Ioannina

Ioannina

 

Ioannina a ramas si astazi orasul argintului, un loc potrivit pentru doamnele si domnisoarele care doresc sa-si completeze colectia de bijuterii cu ceva deosebit. Iar pentru iubitorii de dulciuri Ioannina ofera ceva cu totul special, fiind recunoscut drept orasul baclavalelor.

 

Cel care pleaca intr-o calatorie nu este niciodata acelasi cu cel care se intoarce. 

Regina Maria – “Eu nu sunt femeie! Eu sunt Regina!”

 

Regina MariaCandva Balcic a apartinut Romaniei, nu foarte demult, intre anii 1913-1940. Romania pe atunci era Regatul Romaniei (1881-1947) si a cunoscut una dintre cele mai infloritoare perioade ale sale in tot ce a insemnat cultura, educatie, dezvoltare si bun gust. Sigur, totul s-a intamplat datorita conducatorilor sai. Regele Carol este cel care obtine independenta Romaniei (1877-1878), castiga Dobrogea si dispune de constructia podului peste Dunare, intre Fetesti si Cernavoda. Tot Regele Carol I impreuna cu Regina Elisabeta sunt cei care construiesc la Sinaia Castelul Peles, unul dintre cele mai vizitate obiective turistice ale Romaniei din toate timpurile.

Succesorii lor la tron au fost Regele Ferdinand impreuna cu Regina Maria. Regele Ferdinand este cel care conduce Romania in Primul Razboi Mondial si lupta impotriva Puterilor Centrale, de partea Antantei. Regina Maria, nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii, devine cea mai iubita persoana si cea mai apreciata regina a romanilor. In timpul Primului Razboi Mondial, Regina Maria este cea care ajuta soldatii aflati in spitalele de pe front si astfel ajunge sa fie numita “Regina Soldat” sau “Mama Ranitilor”.

Dupa ce devina Regina a Romaniei, in anul 1914, Maria promoveaza interesele tarii sale adoptive, ea fiind sfatuitorul cel mai de pret al Regelui Ferdinand. Regina Maria a fost legata sufleteste de doua locuri: Bran si Balcic, ambele pe teritoriul Regatului Romaniei in perioada sa de domnie.

In 1925 este inceputa constructia Castelului de la Balcic. Pentru gradinile castelului s-au adus pietre tocmai din insula Creta, iar decorul acestor gradini superbe este terasat in 6 trepte, pentru ca “Mama Regina” a fost mama celor 6 copii: Carol, Elisabeta, Maria, Nicolae, Ileana si Mircea. Regina era foarte iubita la Balcic, aici i se spunea Sultana, pentru ca vila sa este asemanatoare constructiilor musulmane, are un turn precum un minaret. Adeseori, Regina Maria obisnuia sa se plimbe prin oras si sa imparta bani familiilor nevoiase.

Castelul BalcicBalcic devine locul sau de refugiu dupa moartea Regelui Ferdinand. Fiul sau, Carol al II-lea, successor la tron al Regelui Ferdinand, o izoleaza pe mama sa si o supune unor reguli stricte care o intristeaza si o imbolnavesc. In anul 1933 Regina Maria isi scrie testamentul, cerand ca dupa moartea sa inima sa-i fie depusa in micuta capela Stella Maris, in locul sau de suflet: Balcic.

Asa s-a si intamplat, dupa moartea Reginei Maria, inima i-a fost prelevata de Dr. Nicolae Minovici si a fost adusa la Balcic, intr-o caseta de argint decorata cu peste 300 de diamanate si pietre pretioase. Dupa ce Bulgaria redobandeste Cadrilaterul, in anul 1940, inima Reginei Maria este dusa la Bran, al doilea loc de suflet al Reginei Maria Alexandra Victoria (numele sau complet).

Maria este si prima femeie care a ajuns vreodata la Meteora (1921), acest ansablu monastic fiind populat in exclusivitate de barbati in acea vreme. Staretul Manastirii Marele Meteor i-a spus atunci ca nici o femeie nu a calcat in lacasul de cult din varful stancii si ca femeilor le este interzis accesul.

A fost momentul in care Maria i-a raspuns acestuia: Eu nu sunt femeie! Eu sunt Regina!

Legenda Marii Ionice

zeusA fost odata o fata frumoasa, pe numele ei Io, o tanara din Cetatea Argos, preoteasca in Templul Zeitei Hera si nimeni alta decat fiica Zeului Raurilor Inachus.

Se spune ca Zeus se indragosteste de Io si o rapeste pe aceasta, ducand-o sub o perdea de nori starnita special de Stapanul Zeilor, pentru a nu fi vazuti de Hera iubindu-se.

Hera insa banuieste iubirea dintre cei doi, iar atunci, Zeus dandu-si seama de istetimea sotiei sale, o transforma pe Io intr-o junica alba, pentru a o proteja.

Hera, capricioasa din fire, ii cere lui Zeus in dar tocmai junica aceea alba, pe care o zareste alergand in voie, adica pe Io, pe care i-o incredinteaza lui Argos, un monstru cu 100 de ochi.

marea ionicaZeus afla rautatea facuta de Hera, sotia sa, si din dragoste pentru Io, iubita sa, porunceste lui Hermes sa-l omoare pe Argos pentru a o elibera astfel pe fata cea frumoasa de care era atat de indragostit.

Io scapa de aceasta data, insa Hera tot nu-i da pace fetei, trimite un taun pe urmele acesteia. Fricoasa, Io fuge de taun si strabate astfel tot tarmul Marii Ionice de astazi, care ii poarta numele.

Io ajunge apoi in Egipt, acolo unde Zeus o preschimba din nou in om. Regele Egiptean Osiris este uimit de frumusetea fetei, se indragoste de iubita lui Zeus si o cere de sotie. Astfel Io devine Regina Isis a Egiptului.

Marea Ionica este componenta a Marii Mediterane, fiind situata intre Sudul Italiei si Vestul Greciei. Sicilia este limita dintre Marea Ionica si Marea Mediterana, iar Marea Ionica comunica cu Marea Egee prin Golful Corint si Canalul Corint.

Insulele Marii Ionice: Corfu, Lefkada, Kefalonia, Ithaca si Zakynthos apartin Greciei si ofera turistilor destinatii ideale de petrecere a vacantei.

Fiskardo – bijuteria insulei Kefalonia

fiskardo_1Fiskardo este satul traditional din insula Kefalonia, ce pastreaza casele si localurile neatinse, fiind singurul ramas intreg dupa cutremurul devastator din anul 1953, cutremur care a distrus majoritatea asezarilor din Insulele Marii Ionice.

Numele de Fiskardo este adaptarea numelui lui Roberto d’Altavilla (duce al regiunilor Puglia, Calabria si Sicilia intre anii 1059 si 1085), numit si Roberto Giuskardo, invadatorul si cuceritorul zonei de nord a insulei Kefalonia, erou important in istoria elena, ce a murit in Kefalonia in anul 1085. Pe atunci localitatea se numea Panormos, care in traducere inseamna “portul sigur”. Astazi Fiskardo este cel mai nordic port al insulei si a devenit si unul dintre cele mai populare din Marea Ionica, insa pastradu-si totodata pitorescul si autenticitatea.

Fiskardo este nemaipomenit pentru vacante linistite si romantice, fiind situat chiar in mijlocul naturii. Portul este absolut deosebit, cu ambarcatiuni dornice de a-si plimba turistii in golfurile din zona, adevarate bijuterii pentru suflet. Si tot Fiskardo este nemaipomenit si pentru cumparaturi: magazine dragalase de suveniruri, dar nu numai. Aici gasiti si magazine italienesti, fiind un loc popular pentru locuitorii Italiei si accesibil acestora din punct de vedere al transportului.

FiskardoSabbia este un magazin absolut deosebit, cu obiecte vestimentare de calitate, majoritatea din in si alte materiale naturale, toate produse in Italia. De asemenea, posete foarte frumoase si accesorii potrivit pentru orice ocazie puteti gasi aici, toate de bun gust, exact in stilul italian bine cunoscut, fin si totodata evidentiat prin eleganta si rafinament. Sabbia este foarte aproape de port, pe o straduta umbrita de florile traditionale ale insulei Kefalonia, care seamana cu florile de hartie, mov la culoare sau roz, adeseori curgatoare, la majoritatea caselor din asezarile insulei.

Fiskardo a ramas si va purta mereu statutul de oglinda Kefaloniei, pentru ca evidentiaza perfect aceasta insula: traditional si natural, pitoresc si autentic, un colt din Grecia ce-si pastreaza traditiile, educatia si principiile.

Lumina Divina

Se simte linistea Sarbatorii de departe

Un porumbel in haine albe asterne o pace divina

Asteptarea noptii magice ne face pe toti nerabdatori

Fii si tu mai bun in acest timp minunat

Invata, omule, sa ierti caci si tu gresesti

Primeste Lumina Sfanta in sufletul tau

Si simte-te eliberat acum de tot ce e rau

Fii sincer cu tine si mai bun cu cei din jur

Crede in ingeri si ei te vor rasplati

Cu tot ce e bun si bine pe acest pamant

Caci dand bine, bine primesti

Si simte magia acestor zile

E Lumina Invierii Domnului ce asterne divinul printre noi.

Plajele Insulei Skiathos

Lalaria BeachUnii au denumit insula Skiathos “bijuteria Sporadelor”, altii i-au spus “Mykonos-ul Sporadelor”. Cert este ca frumusetea plajelor este unica in aceasta insula, intr-adevar plajele sunt o bijuterie autentica si Skiathos se poate mandri cu o lista destul de lunga a acestora. Iata ce gasiti pe fiecare dintre plajele insulei Skiathos:

Megali Ammos – sporturi de apa, taverne si cafenele

Vassilias – pentru familii

Achladias –animata, cu multe localuri

Esperides – pentru familii, dar si sporturi de apa, taverne si cafenele

Tzaneria / Nostos – sporturi de apa, centru de scufundari, tenis

Kanapitsa – sporturi de apa, taverne, cel mai devreme apus de soare

Kolios – sporturi de apa, taverne si cafenele exclusiviste

Vromolimnos – sporturi de apa, volei

Platanias / Ag. Paraskevis – snack bar si sporturi de apa

Troulos – cea mai  buna plaja pentru familii

Koukounaries – plaja cu nisip fin si pini, sporturi de apa

Big Banana –nudisti si sporturi de apa

Little Banana –nudisti si gay, apusuri de soare incredibil de frumoase

Ag. Eleni – apusuri de soare frumoase

Aselinos – accesibila doar cu jeep-ul sau bicicleta, valuri foarte mari

Mandraki – taverne micute autentice

Kechria – linistita, cu taverne traditionale

Lalaria – simbolul insulei Skiathos, accesibila doar cu barca

Kastro – acces la ruinele primei capitale a insulei Skiathos

Xanemo – speciala si pitoreasca, insa prea putin vizitata

Traversarea cu ferry

Cea mai frumoasa parte a drumului pana intr-o insula este traversarea cu ferry-boat-ul. Marile Greciei sunt superbe in orice anotimp si aproape mereu linistite.

Insulele Ionice sunt considerate cel mai fertil si mai verde arhipelag grecesc. Pe coasta de vest a tinutului elen, asternute intr-o apa de un turcuaz unic, stau insulele principale, alaturi de care exista si multe alte insulie nelocuite, acolo unde peisajul este intr-adevar pitoresc si virgin.

untitledPentru a ajunge in Corfu, traversarea se face de regula de la Igoumenitsa in Corfu Town. Igoumenitsa, superbul oras port, inconjurat de pini si de o vegetatie foarte bogata, este situat la 320 kilometri de Thessaloniki. Aici se mai pot vedea si astazi ruine din vechiul zid al cetatii ce inconjura orasul pe distanta de 2400 metri, turnurile si portile de intrare in oras, precum si un mic teatru antic.

Traversarea in Zakynthos si Kefalonia se face din acelasi port: Killini, un orasel ce numara aproape 5.000 locuritori. Killini mai pastreaza si astazi o cetate veche: Fortareata Chlemoutsi, construita de domnitorul Geoffrey I Villehardouin din Principatul Ahaia în 1220-1223, care a numit-o initial Clairmont. După declinul a Principatului, castelul a pierdut treptat importanța, insa astăzi este un obiectiv turistic și si-a gasit o alta utilitate: locul concertelor.

Turistilor indragostiti de Marea Egee, insa, le va placea Insula Thasos. Traversarea in Thasos se poate face atat din Kavala, cat si din Keramoti. Orasul Kavala a fost fondat de colonistii din Thasos, in secolul al 6-lea i. Hr., iar pe atunci purta numele de Neapolis (“orasul cel nou”). Astazi Kavala este al doilea oras ca marime din nordul Greciei, un oras port superb, asezat in amfiteatru, unde toate cladirile au o vedere spectaculoasa  la frumoasa si albastra Mare Egee. Keramoti, in schimb, este un orasel-port, care-si pastreaza autenticitatea si statutul de loc traditional grecesc. Keramoti, cu o populatie putin peste 1.000 locuitori, este mai popular si mai aglomerat decat Kavala, atunci cand vine vorba de traversarea in Thasos. Iar drumul de la Kavala la Keramoti este absolut unic: de o parte si de alta a drumului sunt livezi de kiwi.

pescarusiPentru a ajunge in Skiathos, o alta superba insula din Marea Egee, traversarea cu ferry se face din portul Volos, important port pentru schimburile intre Europa, Asia si Orientul Mijlociu. Volos se afla in Tesalia, cea mai mare regiune agricola a Greciei, fiind totodata si cel mai nou oras portuar grecesc, cu un procent mare de cladiri moderne construite dupa cutremurele catastrofale din 1955. Volos a participat la Jocurile Olimpice din 2004, iar orasul a jucat de la gazda la alte evenimente sportive, cum ar fi Campionatul Atletic Europenean. Volos va gazdui si Olimpiada Internationala de astronomie și fizica intre 27 iulie si 05 august 2013.

Pe toata durata calatoriei pe Marea Egee, vapoarele sunt insotite invariabil de pescarusii extraordinar de prietenosi, care de-abia asteapta turistii care le ofera o masa copioasa pentru ei: biscuiti, paine si alte delicatese.

Gorj si Valcea – comorile Olteniei

Forumul International pentru Turism Responsabil (editia a III-a) a avut loc la Targu Jiu in perioada 4-6 aprilie 2014. Evenimentul, organizat de Fundatia Amfiteatru, nu ar fi avut aceeasi intensitate si valoare fara vizitarea judetelor Gorj si Valcea, care ascund adevarate comori.

manastirea hureziAm vizitat Manastirea Bistrita, ctitorie a boierilor Craiovesti, acolo unde se afla moastele Sfantului Grigorie Decapolitul. Legenda spune ca moaștele Sfantului au fost cumparate de Barbu Craiovescu de la un turc cu aur. Turcul banuia ca va lua o suma importanta echivalenta cu greutatea moastelor. Insa dragostea banului fata de moaste are alt deznodamant: asezate pe un taler, intr-adevar cantaresc greu, dar cand banul Craiovescu pune galbenii talerul se echilibreaza la o suma mica. Acest lucru face ca turcul sa exclame: “Vezi, vezi, cum crestin la crestin trage”.

A urmat Manastirea Hurezi, prima ctitorie a lui Constantin Brancoveanu, acolo unde acesta a dorit sa fie inmormantat. Mormantul sau exista aici, insa nu a fost niciodata folosit, trupul lui Constantin Brancoveanu gasindu-se astazi la Biserica Sfantul Gheorghe din Bucuresti. Manastirea Hurezi a fost centrul de cultura al Tarii Romanesti, iar Constantin Brancoveanu este cel care infiinteaza o biblioteca, ce astazi numara 4000 de volume. Inscriptia ce sta deasupra usii bibliotecii imbie spre cunoastere: “Biblioteca de hrana dorita sufleteasca aceasta casa a cartilor imbie inteleapta imbelsugare“.

ceramicaLa jumatatea distantei intre cele doua resedinte de judet: Ramnicu Valcea si Targu Jiu se afla Horezu, centrul ceramicii romanesti. Ceramica de Horezu este inclusa in Patrimoniul Cultural Imaterial al Umanitatii UNESCO. Cocosul este principalul simbol, alaturi de care stau si alte motive cum ar fi: sarpele, pomul vietii, pestii, spirala sau coada de paun. Culorile specifice sunt rosu si galben, iar coada infoiata a cocosului simbolizeaza mandria.

La 4 kilometri de Horezu se afla Complexul Muzeal Maldaresti: Culele Greceanu si Duca si Casa Memoriala I. G. Duca. Legenda impleteste foarte frumos peisajul: se spune ca Tudor Maldar, capitan in armata lui Mihai Viteazu, cade in mana tatarilor si este luat ostatic. Fiica hanului tatarilor se indragosteste de acesta si astfel reuseste sa scape, stabilindu-se la Maldaresti impreuna cu fata. Povestea se intampla pe la secolul al XVII-lea, atunci cand familia Greceanu primeste de la familia Maldar cula astazi Greceanu, acesta fiind si cel mai vechi monument din zona. Cula Duca este construita mai tarziu de catre Gheorghita Maldarescu si este vanduta familiei Duca ulterior. Duca si-a construit aici o casa, pentru a-i servi drept casa de vacanta, astazi Casa Memoriala I. G. Duca.

hobitaVizita a continuat la Casa Memoriala Constantin Brancusi de la Hobita. Locul este exceptional, iar povestea lui Brancusi de neegalat. Acesta a crescut la Hobita pana la varsta de 9 ani, iar copilaria sa a fost marcata de dese plecari de acasa și de ani lungi de ucenicie in ateliere de boiangerie, pravalii și birturi. Constantin Brancusi a plecat la Paris pe jos, dupa ce a revenit la Hobita pentru a-si lua ramas bun de la mama sa. Se odihneste la Paris, in cimitirul Montparnasse, plecat dintre cei vii cu un singur gand: “cu inima trista pentru ca nu ma pot intoarce in tara mea“.

Judetul Gorj imprezioneaza prin frumusetea si unicitatea manastirilor care se afla in aceasta zona: Manastirea Tismana, cel mai vechi asezamant din Tara Romaneasca si Manastirea Polovragi. S-au scris de-a lungul timpului multe despre Manastirea Tismana, dar cel mai mult mi-a placut Grigore Alexandrescu: “Iata cea mai veche si mai mareata din toate manastirile de peste Olt“. Manastirea Polovragi este unica nu doar pentru pozitia sa deosebita, acolo unde incep Cheile Oltetului, dar si pentru pridvorul unic in Romania: reprezentari iconografice ale manastirilor romanesti de la Muntele Athos.

Impletita cu legende si peisaje deosebite, o voce te cheama sa traiesti povestea Olteniei in Gradina Carpatilor!

Istoria insulei Skiathos

01_38_11-5647_tour_image_2Skiathos, astazi o insula exclusivista a Sporadelor sau insula cu plaje exotice din Marea Egee, a avut de-a lungul timpului o istorie fabuloasa.

Cretanii sunt primii care cuceresc insulele Skiathos, Skopelos si Alonissos. Tot cretanii l-au denumit pe Dionisos, zeului vinului, “Skiathos” si se spune ca de aici provine numele insulei. O alta legenda sustine faptul ca in traducere numele de “Skiathos” ar insemna “umbra lui Athos”, pentru ca aceasta insula se afla chiar in umbra Muntelui Sfant.

Lalaria_BeachCrestinismul apare in Skiathos de-abia in anul 325, iar prima biserica: Santa Trinita, este construita aici in anul 530. Un moment important al istoriei insulei Skiathos, si nu numai, este anul 758, atunci cand bulgarii si slavii ataca orasul Thessaloniki, iar Amiralul Sisinio se opreste in portul Skiathos.

Anul 1207 este din nou un moment important, pentru ca atunci insulele Skiathos si Skopelos au fost ocupate de Republica Venetiana, si tot atunci sunt introduse in Ducatul Marii Egee, ce-si avea sediul in insula Naxos.

skiathos-townOdata cu caderea Constantinopolului, otomanii cuceresc insula in anul 1453, insa au loc aici dispute teribile intre venetieni, genovezi si turci, care nu se intelegeau sub nicio forma in vederea teritoriilor. Marele poet al Greciei, Papadiamantis, a descris astfel aceasta istorie: “timp de 5 secole aceste insule vor povesti o legenda plina de sange si durere”.

Manastirea Evanghelistria va fi construita in anul 1794, iar aici aveau sa se deschida si scolile unde erau instruiti calugarii. Razboiul de independenta nu-i surprinde pe locuitorii din Skiathos, acestia fiind pregatiti cu 12 nave, 48 de vapoare si 155 de marinari.

Turism medical in tara Anei Aslan!

femeie-pe-un-pat-spa“Turism medical in tara Anei Aslan!” – mi-a placut enorm! – Clara Alexandrescu, medic cardiolog, Centre Cardio-Thoracique de Monaco din 2006, co fondator Cardiorec – Centrul de  Recuperare cardiovasculara, Corbeanca, Romania din 2012 (primul centru de recuperare privat dedicat exclusiv patologiei cardiovasculare).

Am participat la Forumul International pentru Turism de Sanatate, editia a IV-a, unde am avut ocazia sa revad o parte din medicii si profesorii alaturi de care am participat si la editiile trecute.

Directia catre care ne indreptam este cea corecta, iar discutiile, temele si argumentele de la aceasta editie a forumului au fost punctuale si cat se poate de obiective si realistice.

Inainte de deschiderea forumului, care a avut loc la Bucuresti, am vizitat impreuna cu grupul de medici, profesori si jurnalisti straini spitalele Sf. Constantin si Clinicco din Brasov, hotelurile O3zone si Ciucas din Baile Tusnad, cunoscuta drept cea mai mica statiune balneara din Romania.

In depresiunea Ciucului, intre muntii Harghita si Bodoc, la o altitudine de aproximativ 650 metri, se afla statiunea Tusnad, recunoscuta pentru calitatile terapeutice de exceptie, izvoare de ape minerale, mezotermale si mofete.

untitledNu a fost ales intamplator locul: Baile Tusnad, ci pentru ca Hotelul O3zone va deschide o sectie de geriatrie pilot, cu medici si tratamente Ana Aslan. O performanta exceptionala in domeniul turismului medical si un viitor bine conturat pentru pacientii care vor umple baza de tratament de la Hotel O3zone.

Asociatia Romana de Turism Medical si Organizatia Patronala a Turismului Balnear din Romania au inteles ca singurul mod de a ne identifica la nivel international este un brand. Iata ca s-a materializat la Tusnad: sub umbrela Ana Aslan vom reveni in primele pozitii in lume in sectorul turismului medical.